Faceți căutări pe acest blog

Interviuri


Sursa: agerpres.ro/ 30.04.2015

ALBUMUL CU AMINTIRI rasfoit de... Margareta Paslaru (interviu)

Există persoane al căror nume se confundă cu cariera. În cazul de față este vorba despre o carieră intrată în al 58-lea an. O carieră în muzică, în film, în teatru a unei artiste complexe care a revoluționat muzica ușoară românească - Margareta Pâslaru. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat piesele spre interpretare, unii scriind special pentru timbrul său aparte. Compozitorul George Grigoriu a numit-o ''un mit al muzicii ușoare'', iar compozitorul Paul Urmuzescu afirma că ''Margareta Pâslaru reprezintă pentru muzica ușoară ceea ce reprezintă Maria Tănase pentru muzica populară''.

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, aveți o carieră impresionantă. O viață dedicată muzicii și nu numai. Sunteți cântăreață, compozitoare, textieră pentru muzică ușoară, ați cântat și folclor, ați jucat în filme, ați făcut și teatru. Ați realizat emisiuni tv și radio și ați scris cărți. Pe parcursul acestei jumătăți de veac și ceva ați adunat multe melodii, dar și multe amintiri. Vă propun să răsfoim împreună albumul dumneavoastră cu amintiri, să ne uităm împreună la fotografii mai vechi, mai noi, să ne povestiți ce amintiri vă leagă de acele momente.
Margareta Pâslaru: E o idee splendidă, să ne uităm pe fotografii... care fotografii?

AGERPRES: Am pregătit noi niște fotografii, pe unele poate le știți, pe altele nu.
Margareta Pâslaru: E un concept interesant, m-ați făcut curioasă deja. Și venisem pregătită să vă fac eu o surpriză, n-am știut că veți avea fotografii, așa că vroiam să vă arăt a doua ediție a primei înregistrări făcute cu ''Chemarea mării'' de George Grigoriu. Eram încă elevă pe vremea aceea, iată coperta sugerează cumva acest aspect.

AGERPRES: Mi-ați ghicit prima întrebare... Aveați 15 ani... 
Margareta Pâslaru: Și jumătate...

AGERPRES: ... când ați debutat pe scenă și vă rog să ne povestiți despre acest debut, dar și despre debutul la radio. George Grigoriu a compus special pentru dumneavoastră ''Chemarea mării'', iar în 1960 Electrecord a înregistrat cântecul.... 
Margareta Pâslaru: L-a înregistrat în 1960 dar a apărut în 1961, când a bătut și recordul de vânzare, la vremea aceea 26.000 de discuri era într-adevăr ceva special. Dar amintirile sunt de tot felul, trebuie să derulăm o jumătate de veac într-o oră... (râde)

AGERPRES: Povestiți-ne cum a fost debutul și pe scenă, și la radio. 
Margareta Pâslaru: A fost foarte imprevizibil, într-un fel, pentru că fiind elevă, cântam doar pentru colegii mei de clasă și într-o zi una dintre prietene îmi spune: ''Trebuie să mergem neapărat să mergem să vedem un film, este o actriță care are o aluniță exact ca tine, ai să vezi tu și muzica, și ceea ce cântă''. Era vorba despre ''Vârsta dragostei'', cu Lolita Tores, o actriță și cântăreață extraordinară la vremea aceea, și am și memorat una dintre piese, pe care niște ani mai târziu am înregistrat-o în limba română cu Marina Voica, ''Pe aripa vântului'' s-a intitulat. Dar revenind, la Casa de cultură era Paul Ghențer și împreună cu trupa lui de muzicieni deosebiți dădeam diferite spectacole pentru ceferiști din raionul Grivița Roșie, pentru că acolo locuiam atunci, și se făceau transmisii la televiziune cu artiști amatori. Acolo m-au văzut pentru prima oară doamna Ileana Pop și Vlad Bâtcă și după aceea, tot la unul dintre spectacolele acelea, George Grigoriu, care cânta cu Trio Grigoriu. Erau în mare vogă, aveau câteva șlagăre — ''La cabana Trei brazi'', ''Broscuța Oac'' și multe altele — și după ce m-a auzit cântând mi-a spus: ''Fetițo, o să scriu ceva pentru tine''. Eu am rămas puțin... Zic: Glumește! Ei, așa a fost. Ca să comprim cumva toată perioada aceea, într-o bună zi tata îmi spune când m-am întors de la școală: ''Vezi, aici, un număr de telefon, te-a căutat maestrul George Grigoriu, a scris o piesă pentru tine''. Iar restul este istorie. Am înregistrat în 1959 la radio... și acum când intru la Radio (Radio România — n.r.) sunt emoționată, parcă-l văd pe maestrul Sile Dinicu pe culoar. Era extrem de sever, dar foarte drept cu toată lumea, adică nu se punea problema că a făcut o observație degeaba. Și am tras, cum se spunea atunci, în studioul T6 împreună cu orchestra, deodată cu Paul Urmuzescu, care este unul dinte pilonii radioului și pionier, pentru că pe lângă faptul că știa să fonotocheze, era uluitor. De asemenea, el este și compozitor. Deci, maestre, dacă ne urmărești, o să-ți facă plăcere să-ți amintești de T6, de înregistrarea noastră de atunci cu ''Chemarea mării'', care a bătut recordul Electrecord. În anii următori George Grigoriu mi-a scris cele mai multe piese, urmat de Radu Șerban îndeaproape, care mi-a scris douăzecișiceva de piese. M-ați emoționat, m-a tulburat un pic...

AGERPRES: Am să vă arăt prima fotografie, pentru că se leagă de debutul din televiziune, care a fost un an mai târziu după debutul în radio, și un rol important l-a avut un mare realizator de emisiuni — Valeriu Lazarov. 
Margareta Pâslaru: A, da! Aici eram la Brașov, când s-a aniversat Festivalul (Cerbul de aur — n.r.), atunci l-am revăzut. Îmi face mare plăcere să-mi amintesc de debut, se sărbătorea succesul sportivilor de la Olimpiada de la Roma, în care Iolanda Balaș bătuse toate recordurile și așa se face că mi-au dat voie să cânt în limba italiană, altfel nu s-ar fi putut pe vremea aceea. Am interpretat ''Piccolissima serenata'' în onoarea acelor sportivi și după aceea au urmat alte și alte emisiuni tot cu Lazarov, plin de idei, mână de fier, ținea pe toată lumea în frâu, de altfel el a filmat și primul festival de la Brașov — Cerbul de aur, și primul festival de la Mamaia, în 1963, ne-au legat niște ani înfloritori. Ca și de doamna Ileana Pop, cea care m-a remarcat.

AGERPRES: Următoarea fotografie este alături de un mare actor, care v-a fost la un moment dat și partener în film. Este vorba despre maestrul Marin Moraru. 
Margareta Pâslaru: Oooo, Marinuș!

AGERPRES: Trebuie să spunem că din primii ani de carieră ați luat contact și cu teatrul, și cu filmul, e drept, mai întâi cu teatrul, în 1964 ați fost aleasă de maestrul Liviu Ciulei pentru a juca în piesa ''Opera de trei parale'' a lui Bertholt Brecht.
Margareta Pâslaru: Eram studentă la Drept, pe vremea aceea, când am primit un telefon: ''Aici Teatrul 'Lucia Sturdza Bulandra', domnul director Vrabie și regizorul Liviu Ciulei vă invită la o audiție''. Și în clipa aceea am știut, am intuit că se va întâmpla ceva. Am dat acea audiție care a fost extraordinară — eu acum le vizualizez precum un film, cred că într-o bună zi voi încerca să fac un mic scenariu despre toate aceste povești — și după acea audiție au trecut câteva zile și am primit un alt telefon: ''Sunteți așteptată la prima repetiție''. Și atunci am spus că facultatea de Drept poate să mai aștepte, pot s-o termin după aceea, dar nu pot să ratez această șansă de a juca pe scenă așa cum visasem. Dreptul nu l-am terminat, dar nu regret. Sau e un mic regret, dacă aș fi absolvit facultatea de Drept aș fi putut să apăr drepturile soliștilor de muzică ușoară referitor la drepturile de autor și altele. Deci n-a fost să fie să ajung avocat.

AGERPRES: Acest început în teatru a fost un succes, pentru că piesa s-a jucat patru stagiuni la rând, peste 400 de spectacole.
Margareta Pâslaru: Da, și a mai fost ceva interesant. La teatru m-au descoperit regizorii de film, au spus ''uite, poate să joace'' și așa a urmat debutul în film, despre care am vorbit la fotografia cu Marin Moraru, dar el a fost în al doilea film. Debutul a fost în ''Tunelul'', în regia lui Francisc Munteanu.

AGERPRES: Pentru care ați premiul pentru debut în cinematografie.
Margareta Pâslaru: Într-adevăr. Un premiu care obligă. Apoi au fost alte filme, cu sau fără muzică, cel cu Marin Moraru și cu Ștefan Iordache, ''Un film cu o fată fermecătoare'', a fost în regia lui Lucian Bratu, în care n-am cântat deloc, și aceasta a fost o performanță. Era foarte generos rolul, un rol negativ aș putea spune, din primul moment până la ultima scenă n-am părăsit ecranul, a fost scris în așa fel încât a trebuit să susțin...iarăși a fost un examen pe care a trebuit să-l dau, fără muzică. Apoi a fost filmul ''Împușcături pe portativ'' și a venit seria ''Veronicilor''.

AGERPRES: Ceva mai târziu, până atunci ați mai făcut câteva lucruri importante.
Margareta Pâslaru: Apropo de ''Opera de trei parale'', mai trebuie să spun că tot în 1964, a apărut albumul de muzică populară. În cadrul acelor repetiții (de la Teatrul Bulandra — n.r.) am cunoscut-o pe Maria Tănase, în 1962. Maria Tănase trebuia să joace rolul care a fost preluat apoi de marea actriță Clody Berthola, împreună cu Toma Caragiu avea de făcut un dans, un tablou, dar Maria avea fler și atât de puțin cât am lucrat cu ea — s-a prăpădit în 1963 — a intuit ceva ce eu poate n-aș fi avut curaj să abordez: muzica populară. În stilul ei caracteristic, m-a tras deoparte după o repetiție și mi-a spus: ''Ascultă, fă, tu trebuie să cânți muzică populară, ascultă-mă că sunt vulpe bătrână!'', și am fost uluită de această sugestie, dar se pare că a avut dreptate. Abia după ce s-a prăpădit am avut curajul să-i urmez sfatul, pentru că având timbrul grav, ca Maria, n-am vrut să se creadă că o imit. Și am abordat piesele din Oaș, cu totul altceva. 

AGERPRES: Festivalurile muzicale erau un prilej de lansare pentru noi talente, dar și de recitaluri ale numelor consacrate. Avem câteva fotografii de la festivalul Mamaia, dar și de la Cerbul de aur. 
Margareta Pâslaru: Legat de Mamaia, este un lucru pe care puțini îl știu. Festivalul de la Mamaia a fost festival de creație. Ulterior a apărut și o secțiune de interpretare, dar acestea mergeau mână în mână, pentru că interpretul putea să contribuie sau nu. Maestrul Sile Dinicu spunea: ''Tată, să lansezi o primă audiție e greu, poate să fie prima sau ultima audiție''. Și avea dreptate, era riscant.

AGERPRES: Aici sunteți la festivalul de la Mamaia în 1964.
Margareta Pâslaru: Excepțional! Ilinca Cerbacev, Doina Badea, nu știu cine-i doamna de acolo, probabil e regizorul de platou...Vai, ce mă bucur! Trebuie să subliniez ceva legat de Mamaia. În doar opt ediții m-au solicitat 38 de compozitori pentru piesele lor. De ce doar opt ediții — pentru că într-un an am filmat, într-un an am avut-o pe Măriuca (fiica Margaretei Pâslaru — n.r.) și au fost niște pauze. Dar chiar și la Mamaia, nu toate piesele au răzbit. Fiecare interpret se străduiește să le dea viață în versiunea cea mai luminoasă, cea mai bună și totuși unele se pierd pe parcurs. Dar ce a rămas... mă uimește și în ziua de azi, mă întâlnesc cu anumite persoane care își amintesc de ''Două rândunici''... Nu pot să cred... (râde)

AGERPRES: Am să vă arăt niște fotografii de la Cerbul de aur, sunt din 1969 — anul 1968 îl las puțin, vreau să discutăm separat despre prima ediție. La Cerbul de aur din 1969 aveți o ținută absolut superbă. 
Margareta Pâslaru: Erau creații vestimentare pe care le gândeam împreună cu arhitecții Ghițulescu, tocmai pentru a sublinia creațiile muzicale.

AGERPRES: Tot de acolo, încă una... 
Margareta Pâslaru: Da, tot cu Valeriu Lazarov, iar trupa aceasta era a lui Rolf Albrecht, trompetistul. Tot Lazarov a creat această coloană de televizoare pe scenă, el a cerut-o. Am cusut cu mâna mea câteva mărgeluțe pe această vestă și trebuie să vă spun că elementele folclorice au fost nelipsite în costumația pe care am creat-o, mai ales pentru străinătate. De ce? Oriunde mă duceam aceasta spărgea gheața, cineva venea către mine și-mi spunea: Vai, ce frumos, de unde e? Din România, spuneam. Și așa începeam să discutăm despre România și despre mesajul pe care îl aveam când mergeam la acel festival.

AGERPRES: Aici sunteți tot la Cerbul de aur, alături de o concurentă din Japonia, cred, după cum este îmbrăcată... 
Margareta Pâslaru: La prima ediție de la Brașov a fost foarte interesant faptul că au venit vedete, nu concurenți, ca de obicei. Orice festival e o rampă de lansare pentru tineri interpreți. Ei bine, la prima ediție au fost vedete una și una, Kalinka, Jacques Hustin...

AGERPRES: Avem o fotografie în care sunteți alături de Rita Pavone. 
Margareta Pâslaru: Da... Rita a fost în recital. Mențiunea care mi-a fost acordată de juriul internațional a făcut ca numele României să fie menționat în prima ediție a festivalului, a fost scris în palmaresul primei ediții și aceasta m-a urcat cu o treaptă, de la nivelul de interpret la cel de vedetă în recital, cum se spunea atunci. Din '69 eu n-am mai concurat, m-am dus ca invitat în recital.

AGERPRES: Mai avem de la prima ediție două fotografii cu dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da... mă uit cum se schimbă moda, ce se purta pe atunci (râde).

AGERPRES: Și aici e o ținută deosebită... 
Margareta Pâslaru: Aceasta a fost partea din concurs, acest costum din catifea neagră, care a fost aspru criticat, s-a spus ''Cine a îmbrăcat-o pe Margareta așa, ca pe o 'grande dame', când tinerețea ei...''. Aceeași ținută — pentru că atunci nu exista internetul și posibilitatea de a ști cu ce ai fost îmbrăcat într-o parte și în alta — am avut-o la Cannes, alt mare succes, acolo unde am obținut trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care avea 80 de ani. El a luat supertrofeul, după aceea ne-a felicitat pe toți, a dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeași scenă au fost Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții. A fost un moment de neuitat și imaginați-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu la Sala Palatului (râde). Cine și-ar fi imaginat, după atâția ani? Din păcate Dalida nu mai este, nici Amalia Rodrigues... I-am făcut o surpriză lui Mireille cu o fotografie din acel moment și i-am spus: ''Îți mai aduci aminte?'' S-a uitat pe ecranul mare de la Sala Palatului și a enumerat câteva persoane, câțiva artiști. 

AGERPRES: Anul 1968 a fost special pentru dumneavoastră și pentru că ați sărbătorit zece ani de carieră într-un spectacol, un recital ''One woman show''... și aveați doar 25 de ani. Dar e drept, asta venea după succesul obținut la Festivalul de la Sopot, după recitalurile de la televiziunea din Berlin. 
Margareta Pâslaru: Da, și în Cuba, la alt festival... Într-adevăr, s-au legat în mod firesc, treaptă după treaptă, s-au legat foarte frumos și tot cu Rolf Albrecht am interpretat și acel recital extraordinar de la Casa Armatei, am avut în repertoriu 23 de piese fără invitați pe scenă, cum se obișnuia. De pildă, Gică Petrescu, care avusese recital la Sala Dalles, ne-a invitat pe Constantin Drăghici, pe mine și pe Marina Voica și spunea: ''Trebuia să vă aduc, să-mi trag și eu sufletul între o repriză de piese și alta''... Am îndrăznit să-l duc la bun sfârșit fără invitați. La Brașov însă, în recital, pentru că timpul era limitat, am avut doar 12 piese și cu introducerea 13. Astăzi mi se pare foarte ciudat când vine cineva cu trei melodii și spune ''recital''. Voi nu știți ce înseamnă să faci un recital? Divers, cu piese de tot felul, trebuie să fie de la opt piese în sus...

AGERPRES: Am să vă arăt două fotografii care au legătură cu perioada în care ați făcut film. Mai precis ''Veronica'', ''Veronica se întoarce''. Sunteți cu doamna Elisabeta Bostan, regizorul filmului... 
Margareta Pâslaru: Și Temistocle Popa, eram la Palatul Copiilor, acolo a fost o aniversare, în 1996. Sigur, Temistocle Popa cu nemuritoarea lui muzică. Ce amintiri frumoase...

AGERPRES: Și după ''Veronica'' și ''Veronica se întoarce'' a urmat ''Gloria nu cântă'', deci din nou o perioadă de film. 
Margareta Pâslaru: ''Gloria nu cântă'' a fost cu Alexandru Bocăneț (regizor — n.r.) și acolo jucam rolul unei frizerițe, trebuia să-l bărbieresc pe Toma Caragiu. Și pe Diplan (actorul Constantin Diplan — n.r.), în dreapta, care mă aștepta. Personajul lui Toma Caragiu avea o tendință de a filozofa, mă învăța câte ceva, la care frizerița zice, la un moment dat: ''Vreau să vă spun sincer, eu cred că nu are nici un nonsens ceea ce spuneți''...(râde). A fost o replică așa bine scrisă și comică...Ne bufnea râsul de fiecare dată când filmam, ne opream și ne spunea: ''Măi, fiți serioși, spuneți replica așa cum trebuie, pentru că ea este absolut neștiutoare, nu-și dă seama că nu e corect ce spune''.

AGERPRES: Ați compus și ați scris versuri pentru foarte multe melodii, dar ați compus și inspirată de versurile unor mari poeți — Elena Farago, Virgil Carianopol, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Ion Minulescu. De unde pornește ideea, poezia vă inspiră și încercați să găsiți o linie melodică sau întâi apare linia melodică? 
Margareta Pâslaru: Asta e o întrebare foarte bună, mi-au mai pus-o și alții, e foarte dificil să răspund pentru că ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoție, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai multe ori tristă. Citesc versuri și sunt anumite pasaje care mă tulbură pentru că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers și exact asta se întâmplă: încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi sună potrivită versurilor și îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă, asta poate să fie refrenul... Cineva mă întreba de unde știu din șase strofe care va fi refrenul? Nu știu la început. În clipa în care mă așez la pian, contopirea acestor emoții și acestor trăiri, zbuciumul acesta, parcă cineva îmi conduce mâinile pe claviatură, sunt momente în care efectiv am impresia că sunt în transă, pentru că înregistrez totul și din înregistrare îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, de abia după aceea... În momentul respectiv nu știu ce se întâmplă.

AGERPRES: Avem niște fotografii de la lansarea albumului ''Best of Margareta'' ...
Margareta Pâslaru: A, la magazinul ''Muzica'', mi-aduc aminte, și toate drepturile de autor au fost dăruite orfelinatelor.

AGERPRES: Acolo ați adunat multe piese, creație proprie și piese pe care vi le-au încredințat atâția compozitori despre care am vorbit. 
Margareta Pâslaru: Au fost piesele pe care le-am înregistrat cu Adrian Antonescu și Antonio Petrozza, peste ocean, și le-am adus în București. Tot acolo am compus și ''Tatăl nostru'' și ''Un pod peste ocean''...''Tatăl nostru'' l-am înregistrat cu Radu Goldiș.

AGERPRES: În această bună perioadă în care ați fost plecată din țară, ați trecut din fața camerelor de filmare în spatele lor, ați continuat să compuneți muzică, ați promovat artiști, ați avut activități de voluntariat, ați readus în atenție Ziua Copilului în Statele Unite și Senatul statului New Jersey v-a conferit titlul ''Women of Excelence''. 
Margareta Pâslaru: Da, este primul premiu de excelență pe care l-am primit. Este foarte interesant faptul că ei observă activitatea, culeg informații despre tot ce-l preocupă pe un anume artist, acest premiu a fost la categoria ''Arts and Humanities''.

AGERPRES: Văd că ați adus cu dumneavoastră cartea ''Eu și Timpul''. 
Margareta Pâslaru: Am adus-o pentru că a fost un alt debut...

AGERPRES: E un alt debut, debutul literar. V-aș întreba cum ați ales titlul, știu că aveți și o melodie care se numește ''Timpul''...
Margareta Pâslaru: Așa este, ''Timpul'' a fost printre primele compoziții înregistrate, în anii '70 am compus ''Timpul'' muzică și text, iar zece ani mai târziu am descoperit la poetul Virgil Carianopol poezia ''Eu și timpul'' care iarăși a fost o treaptă, o altă experiență de-a lungul anilor, dar titlul cărții a fost dat de bustul acesta (pe coperta 4 a cărții — n.r.)...

AGERPRES: Care vă reprezintă... 
Margareta Pâslaru: Da, este bustul pe care l-a creat sculptorul Cornel Medrea, care a fost coleg cu bunicul meu (sculptorul Ion Dimitriu Bârlad — n.r.), și în copilărie mă rugau să pozez pentru ei, nu aveau condiții în anii '50, eu eram fetiță și-mi spuneau ''Ia stai tu acolo și joacă-te în nisip, la plajă''... copil la plajă... M-au învățat cum trebuie să pozez, cum trebuie să stai nemișcat cel puțin 10 minute ca să rămână aceeași expresie, e foarte greu de pozat pentru artiști. Anii au trecut și la un moment dat, încă trăia bunicul meu, aveam 19 ani atunci, și îi spune: ''Îmi dai voie s-o împrumut pe nepoțica ta, care iată, a crescut și vreau să-mi pozeze pentru acest bust''. Atelierul lui, nu știu dacă mai este, era lângă televiziune, pe strada Pangratti, acolo aveau artiștii plastici ateliere. M-a invitat, i-am pozat și, dacă observați, gâtul predomină în acea lucrare, pentru că el spunea că de acolo iese ceea ce încântă publicul și a vrut un simbolism.

AGERPRES: De acolo pornește vocea... 
Margareta Pâslaru: De fapt vine din suflet în primul rând...dar oricum, interesant...

AGERPRES: Aici am o fotografie foarte frumoasă care marchează un eveniment important: 50 de ani de la debutul artistic. 
Margareta Pâslaru: Asta a fost la Uniunea Compozitorilor...atunci a fost un moment extraordinar..mă răscoliți cu aceste imagini....Pentru că mulți dintre cei 65 de compozitori nu se mai aflau atunci printre noi mi-am propus să citesc numele fiecăruia. Și așa am făcut, i-am scris pe un panou.

AGERPRES: Dar au fost alături de dumneavoastră compozitori care vă îndrăgesc și care v-au încredințat la rândul lor melodiile. 
Margareta Pâslaru: Da, nu întâmplător am cântat după aceea ''Săracă inima me'', am cântat a capela și se auzea vocea lui Marius Țeicu, care a condus tot corul acolo.

AGERPRES: Una dintre melodiile compuse de dumneavoastră, devenită șlagăr, este ''Lasă-mi, toamnă, pomii verzi''. Ea dă și titlul unui CD aniversar. Avem o fotografie de la lansarea acestuia...
Margareta Pâslaru: Da, aceasta cred că a fost la magazinul ''Muzica'', pentru că am avut și la ''Gaudeamus'' o altă lansare, a fost dublă lansare. Într-adevăr, discul s-a vândut foarte bine și vorbind despre disc, nu știu dacă pe acesta îl aveți, e tot pentru dumneavoastră, ''Margareta 70'' — când am împlinit 70 de ani. A fost editat de Fundația Radio România, un repertoriu nou, erau melodiile maturității artistice, împreună cu alte piese compuse de Jolt Kerestely și Ovidiu Lipan Țăndărică și piese de folclor în memoria Mariei Tănase — era ''Anul Maria Tănase''. Este una dintre piese la care țin foarte mult — ''Libertatea nu se învață'', ci reflectă un fel de a fi. Dar vreau să amintesc ceva. Am primit de la cineva, acum câțiva ani, decupări din ziarele respective — în anii '63 și '64, două publicații, una din Germania și alta din Ungaria, menționau o cifră de albume vândute la vremea aceea și spuneau ''Margareta Pâslaru, vedeta României, care vinde 300.000 de discuri în Europa''. Când spuneau Europa se refereau la țările socialiste, cum se numeau atunci, pentru că la acea vreme era Interviziune, nu Eurovision, și să știți că ne-a făcut cunoscuți, oriunde eram invitată spuneau ''v-am văzut la televizor'', pentru că nu era deschiderea care este acum, totul era mult mai sever și nu era simplu, dar Interviziunea făcea această ''vizită'' din țară în țară și schimburi artistice....Mai aveți o surpriză?

AGERPRES: Este doar o singură fotografie, pentru că ar fi imposibil să prezentăm fotografii de la toate evenimentele de acest gen, aceasta e legată de faptul că la Gala Premiile muzicale Radio ați primit premiul de excelență pentru întreaga carieră. Ați numărat vreodată câte premii aveți în palmares? 
Margareta Pâslaru: Nu eu, dar fanii le-au numărat și o listă până la data la care a apărut cartea (''Eu și Timpul'' — n.r.) există și este inclusă la sfârșit, alături de partituri, aproape anual a fost un premiu. Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute, argintul valorii și platina longevității care se cumulează și marchează niște puncte.

AGERPRES: Aveți un motto pe care îl regăsim de multe ori în interviuri, în carte — ''În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim 'numele' spre binele altora''. Dumneavoastră ați făcut acest lucru, implicându-vă în numeroase activități umanitare, activități caritabile, avem o fotografie de la un eveniment al Crucii Roșii Române, al cărei voluntar de onoare sunteți, tot dumneavoastră ați adus în România conceptul ''Banca de alimente''. 
Margareta Pâslaru: Da, îmi amintesc, e pentru ''Banca de alimente'', aici îndemnam cumpărătorii să urmărească acest raft cu sigla Crucii Roșii tocmai ca să știe produsele care pot fi donate, produse greu perisabile, mai mult, am compus un ''jingle'', un scurt apel — ''Fii voluntar! Ești liber să alegi pe cine vrei să ajuți''. Acesta e îndemnul. Voluntariatul are o importanță extraordinară și mă bucur că aceste ONG-uri înfloresc și se înmulțesc, nu am decât cuvinte de laudă pentru toți cei care au această aplecare către voluntariat, nu oricine poate să facă voluntariat. Dacă nu e autentică această chemare, rămâne fără rezultat.

AGERPRES: Tot în ipostaza de voluntar al Crucii Roșii Române — de altfel, dumneavoastră ați fost în 2011 Ambasador al Anului European al Voluntariatului în România — ați participat la o distribuire de alimente pentru oameni sărmani, înainte de sărbătorile de Crăciun.
Margareta Pâslaru: Așa este, noi mergeam împreună cu Crucea Roșie la casele beneficiarilor. Cineva mă întreba cum se procedează, cum sunt aleși. Fiecare primărie are o listă a cazurilor sociale, sunt verificate și atunci mergem, este un sprijin pentru cei care au nevoie.

AGERPRES: Tot o fotografie din zona activității caritabile, alături de micuții bolnavi internați la Spitalul ''Grigore Alexandrescu'', unde derulați un proiect... 
Margareta Pâslaru: Ani la rând am citit povești plimbându-mă de la pat la pat, pentru fiecare vârstă câte o poveste și, pentru că la un moment dat simțeam că nu fac față, am venit cu această idee de a spune poveștile prin difuzoare și dl director Enescu a fost de acord. A durat ceva, am fost insistentă, recunosc, pentru că știam cât de important este pentru psihicul copiilor, medicii se ocupă de trupul lor, eu am încercat să mă ocup de suflețelul lor și de latura aceasta sensibilă. Nu întâmplător programul pilot a fost la secția celor arși, pentru că acolo stau mai mult internați, suferă îngrozitor și au nevoie de a li se abate gândul de la durere, de la suferință prin aceste povești șoptite. Mulțumesc foarte mult editurii Curtea Veche pentru că a înregistrat acest disc, ''Basme fermecate'', care sunt difuzate. Eu interpretez toate rolurile, joc rolul povestitorului și schimb vocea și rolul personajelor, copiilor le place grozav pentru că e o mini-scenetă, este o piesă de teatru făcută special pe înțelesul lor. Sunt fermecați pentru câteva minute și uită de durere, asta e foarte important, pentru că nici părinții lor nu mai au resurse să-i țină departe de această problemă.

AGERPRES: De câțiva ani, din 2010, EUROPAfest este una dintre activitățile dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da, și sunt foarte bucuroasă, pentru că domnul Luigi Gageos este inițiatorul și de 22 de ani face minuni. Recent, la conferința de presă, s-au anunțat 300 de tineri muzicieni care vor fi prezenți în București. Cred că este extraordinar că se întorc în țările lor, sunt vreo 40 de țări anul acesta, se întorc și vor povesti despre România. Același lucru am vrut să sugerez — mă întorc acum la Cerbul de aur — important este ca invitații să ia premii, nu tot românii, ''Cerbul'' trebuie să călătorească în lume și să povestească despre România, dacă-l ținem aici n-are cine povesti despre el în alte țări.

AGERPRES: Vorbeam mai devreme despre compozitorii care v-au încredințat melodiile. La lansarea albumului ''Margareta forever'' trei dintre ei v-au fost alături în această fotografie...
Margareta Pâslaru: Vai, ce bine-mi pare... acesta este Paul Urmuzescu, vorbesc des cu el la telefon, apoi Temistocle Popa, Lucica Popescu Moraru — soția actorului Marin Moraru — și Marius Țeicu. Ce plăcere îmi faceți, ar trebui să i-o dau și lui Marius...s-o vadă și el...

AGERPRES: În 2010, când a apărut CD-ul de autor ''Margareta — 50 de ani de la lansarea primului disc 'Lasă-mi, toamnă, pomii verzi''', ați donat 100% drepturile de autor către UNITER pentru campania ''Artiști pentru artiști''. Anul trecut, în 2014, ați lansat albumul ''Actorii cântă'' care vizează tot un scop umanitar. Fotografia este de la lansarea albumului, sunt aici o parte dintre actori, v-aș ruga să ne spuneți despre ce e vorba. 
Margareta Pâslaru: Am să menționez repede numele lor — Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buză, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biriș, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Florin Zamfirescu — cu care am un duet, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartău, Gelu Nițu. Toate drepturile de autor merg la fondul de solidaritate teatrală. Și vestea bună este că s-au vândut câteva mii de unități. Aș face un apel către orice publicație care este dispusă să atașeze la revistă sau la ziar CD-ul nr. 2, cu primul am avut mare noroc, s-a vândut bine și acum lucrăm la cel de-al doilea și ar fi minunat să fie răspândit în toată țara. CD-urile ajung și la teatre. Spectatorii sunt invitați să și-l procure pentru că sunt mari actori care au cântat pro bono, au venit cu generozitatea lor și au oferit aceasta pentru actori în vârstă și bolnavi care s-au retras de pe scenă sau, pentru noul CD, actori din lumea filmului.

AGERPRES: Sunteți o persoană extrem de activă, mă uimiți cu câte faceți... 
Margareta Pâslaru: Sunt un om cu idei și ideile nu se țin în sertar, trebuie să circule...

AGERPRES: V-ați implicat de-a lungul anilor și în campania lansată de Leslie Hawk, ''Școala te face mare'', scrieți al doilea volum al cărții ''Eu și Timpul'', compuneți și scrieți texte, în paralel încurajați tinerii prin rubrica săptămânală de la radio ''Margareta prezintă pe...'' — emisiunea de numește ''Espresso de weekend cu Daniela Ivanov''. Cum îi selectați pe acești tineri?
Margareta Pâslaru: 
Aflu despre ei, fie îi văd la câte un concert și spun ''cine e cutare? hai să aflăm mai mult despre el'' sau coincidența a făcut să cunosc câțiva tineri extraordinari care erau bursierii Fundației Principesa Margareta a României. Și am spus ''uite ce alegere interesantă, fără să fi știut una de alta, am remarcat aceiași tineri'', care sunt promovați în emisiunea radiofonică, împlinim șase ani de când suntem în eter cu această rubrică și cred că le deschide o portiță către public pentru a fi cunoscuți.

AGERPRES: Între atâtea activități totuși găsiți timpul necesar și pentru rolul de bunică a micuțului Luca. Povestiți-ne despre el... 
Margareta Pâslaru: Luca va împlini 5 ani la vară și chiar mă gândeam cum a zburat timpul...Este adorabil, noroc cu tehnologia modernă, prin skype ne vedem zilnic, așa încât suntem la curent cu totul, nu ne scapă nimic, este o mare bucurie. Mai mult, ''Libertatea nu se învață'' am compus-o pentru el, mi-am spus că atunci când va fi mai mare va înțelege și va spune: ''Uite cum gândea bunica mea''....

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, vă mulțumesc pentru faptul că ați răspuns invitației noastre, vă facem cadou acest set de fotografii și vă oferim un buchet de flori.
Margareta Pâslaru: Mulțumesc mult, iar eu la rându-mi vreau să mulțumesc studioului Kerestely și orchestratorilor George Popa și Călin Grigoriu care susțin toate aceste CD-uri, le mulțumesc foarte mult, vă mulțumesc dumneavoastră pentru invitație și pentru emoție, îmi cer scuze că m-am pierdut la un moment dat, dar ați atins un punct sensibil.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Emoțiile sunt omenești și dacă v-ați amintit de niște oameni care v-au fost dragi ...
Margareta Pâslaru: N-avem cum să-i uităm și nu trebuie să-i uităm niciodată.''
AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor arhivă foto: Vlad Joel Rușeanu, editor: Horia Plugaru)

Sursa: agerpres.ro

 ________________________________________________________________________________

Sursa: Romania pozitiva / 16.04.2015/  autor Florin Ghinda

INTERVIU MARGARETA PÂSLARU: ​”Dacă tinerii simt chemarea, vocația, pasiunea, dorința de perfecționare, nu au nevoie de recomandări”


Campania “Artiști pentru Artiști”.

Această acțiune caritabilă importantă pentru UNITER și pentru artiștii noștri a început în 2002, când 50 de instituții teatrale donau încasări din vânzarea de bilete într-un fond special: Fondul de Solidaritate Teatrală. Și astfel, campania „Artistii pentru Artisti”,  instituită inițial doar că resort financiar s-a transformat repede într-un stimulator al solidarității artistice și un semnal pentru publicul de teatru și pentru autorități. Campania are loc anual, în intervalul martie aprilie, definit ca o perioadă a solidarității teatrale, deoarece data de 27 martie este consacrată Zilei Mondiale a Teatrului.

Cu ocazia acestei campanii avem plăcerea și onoarea să desfășurăm o serie de scurte interviuri cu personalități ale culturii românești, oameni care s-au implicat în campania „Artistii pentru Artisti” și au făcut parte din spectacolul „Clipe de viață 2015”, spectacol eveniment produs de UNITER.
 
Mulțumim UNITER pentru sprijinul acordat în realizarea acestor scurte interviuri.
 
Pentru acest interviu invitata noastră este doamna Margareta Pâslaru, artista care a pășit în al 58-lea an de meseriea
 
 Cum ați descoperit pasiunea pentru teatru?
Vizionând spectacole, visam să joc. În 1962 marele regizor Liviu Ciulei m-a ales pentru rolul Polly, partenera lui Toma Caragiu în piesa „Opera de trei parale” de Bertold Brecht. Alături de mari actori precum Clody Bertola, Rodica Tapalaga, Gina Patrichi, George Măruța, am jucat patru stagiuni, aproximativ 400 de reprezentații. Tot la Teatrul L.S. Bulandra m-au remarcat regizorii de film Francisc Munteanu, Lucian Bratu, Elisabeta Bostan, și alții care m-au ales pentru producțiile lor.
 Dorința de a deveni „actor total” m-a încurajat  să-mi depășesc limitele de-a lungul anilor. Am rămas deschisă noului, experimentez, trăiesc la prezent, savurez continua metamorfoză. Adaug etaje la temelia solidă construită în anii ’60; muzică, teatru, film, compoziții, texte, muzică populară.
 
Care este replica preferata din toate rolurile avute?
Gustul evoluează în timp, moda „replicii preferate” vine de peste Ocean, este confecționată artificial de PR; artiștii sunt deseori uimitia€¦stiind că nu le aparține alegerea.
 
 Ce recomandare aveți pentru un tânăr actor?
 Dacă tinerii simt chemarea, vocația, pasiunea, dorința de perfecționare, nu au nevoie de „recomandari”.
 

De ce vă implicați în programul „Clipe de Viata”?
Am fost invitată câțiva ani consecutiv, m-a emoționat tema lansată de UNITER. Nu puteam rămâne pasivă, am inițiat la rândul meu conceptul  ”Actorii canta”,  CD-ul ale cărui drepturi de autor le-am dăruit. Aceste câteva mii de unități vândute confirmă și generozitatea celor 13 actori valoroși care au înregistrat Pro Bono 19 compoziții depășind zona teatrală, interpretând creații de alt gen. 
Ca urmare a succesului, lucrăm în colaborare cu UCIN de data aceasta, tot în studioul Jolt și Andrei Kerestely, înregistrând CD-ul de autor „Actorii canta” Nr.2. Își dau concursul alți 14  mari actori a căror bunătate vine în sprijinul artiștilor vârstnici retrași din lumea filmuluia. 
 
Cum ați descrie în câteva cuvinte lumea teatrului românesc?
Valoare, permanența culturală prin care evoluăm.
 
Dacă România ar fi o piesă de teatru, care ar fi?
Orice piesă creata de Caragiale.
 
Un vis despre România?
Visez școli și cărți în cele mai îndepărtate sate, mijloace de transport pentru elevi, cinematografe redeschise, apă caldă la orice oră în toată țara „Mens sana în corpore sano”.
 
 Margaretă Pâslaru, MOTTO:
„In tinerețe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim ‚numele’ spre binele altora”


 ________________________________________________________________________________

Sursa: OK Magazine nr. 1(127) 08-21.01.2015 / autor Florentina Iana

INTERVIU cu Margareta Pâslaru: „Evit turnul de fildeş“
 „Un mit al muzicii uşoare“. Este descrierea atât de concisă şi pertinentă făcută de compozitorul George Grigoriu doamnei cu care am avut onoarea să stăm de vorbă, la început de an nou
N-a fost greu să înţeleg, deşi n-am trăit fenomenul Pâslărismului, ce-i fascina pe părinţii sau chiar buni­cii noştri la această mare doamnă. Răsfoind albumele virtuale cu fo­tografii de arhivă, dar, mai ales, stând de vorbă personal cu Margareta cea veşnic tânără, am ajuns să înţeleg fascinaţia de atunci şi respectul de acum pentru cea care a făcut enter­tainment cu mult înainte ca acest cuvânt să fie cunoscut la noi. „Faptul că publicul meu îmi apre­ciază arta, dăruirea şi pasiunea îmi dă satisfacţia lucrului bine făcut“, declara Margareta în 2009, cu mult înainte ca această expresie să devină un slogan popular. Un lucru bine făcut timp de 57 de ani, ani în care artista a sedus o generaţie, a avut puterea s-o ia de la zero în America, pentru a se întoarce apoi acasă, plină de inspiraţie. Astăzi, este la fel: compune, cântă la pian, scrie, are pla­nuri, este activă. Pe scurt, Margareta Pâslaru nu trăieşte în trecut.

Probabil că aţi mai auzit această întrebare de mii de ori, dar, văzându-vă astăzi, la 71 de ani, atât de tânără fizic, dar şi în spirit, vă întreb şi eu: cum reuşiţi să opriţi timpul în loc?
Margareta Pâslaru Vă mulţumesc pentru com­pliment. Atitudinea dezvăluie starea interioară, iar ochii, vorba poetului, sunt oglinda sufletului. Cât despre timp, nu l-aş opri în tipare depăşite, timpul îmi dăruieşte zilnic ceva nou, o dinamică angajantă.

Sunteţi neobosită şi, de câte ori reiau legătura cu dvs., aveţi atâtea planuri să-mi împărtăşiţi.
Faptul că sunt invitată mă stimulează, iar pro­priile idei completează suita activităţilor care de­păşesc sfera muzicală. Artiştii care s-au afirmat în anii ‘60 rămân deschizători de drumuri prin diversitatea abordată.

Sunteţi conştientă că Pâslărismul este încă în floare în România? N-aveţi idee de câte ori se fredonează şi azi „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi“!
Mă bucur dacă pasiunea mea transmite emo­ţie. Totul derivă din muzică! O nouă generaţie de ascultători fredonează şi recenta compoziţie pro­prie, „Libertatea nu se învaţă“, piesa care deschide CD-ul „Margareta 70“, editat de Fundaţia Radio România, cu drepturile donate „Băncii de Alimen­te“. Aceeaşi compoziţie a fost preluată de duetul Marius Bodochi şi Mihai Bisericanu pe CD-ul de autor „Actorii cântă“, ale cărui încasări sunt donate campaniei UNITER „Artiştii pentru Artişti“. Profit de această împrejurare pentru a mulţumi întregu­lui colectiv pentru solidaritate, spre binele colegi­lor vârstnici: Rodica Mandache, Emilia Popescu, Marius Manole, Florin Zamfirescu, Maria Buză, Silviu Biriş, Gelu Niţu, Mihai Bisericanu, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Ovidiu Niculescu, Mirela Jienescu, Călin Grigoriu şi Jolt Kerestely.

Sunteţi oprită pe stradă de admiratori, primiţi complimente?
Recunosc entuziasmul lor sincer chiar şi la cumpărături. Unii vor să ne fotografiem cu telefo­nul, alţii mă ajută să găsesc un taxi. Admiratorii fi­deli au fost nelipsiţi de la evenimentele mele pre­cum lansarea CD-ului „Actorii cântă“, la Magazinul Muzica, reeditarea audiobook-ului „Basme ferme­cate“ la Târgul de carte Gaudeamus sau expoziţia creaţiilor mele vestimentare de la Muzeul Naţio­nal de Istorie şi îmi dăruiesc minunate buchete de flori chiar de la Galaţi, Craiova, Giurgiu.

Ei ar vrea să ştie şi ce se întâmplă în spatele cortinei. Cum arată o zi din viaţa dvs., atunci când nu cântaţi, compuneţi, scrieţi?
Nu-mi ajunge timpul pentru câte mai am de fă­cut. Ideile abundă, găsesc soluţii pentru a realiza un anume concept. Mă educ, şlefuiesc mesteşugul artistic, prin artă spiritul se purifică. Evit turnul de fildeş. (râde)

Sunteţi destul de activă şi pe pagina de Facebook. Dumneavoastră postaţi sau vă ajută cineva?
Şi una, şi alta. Un tehnician curăţă pagina de impurităţi.

Puţini ştiu că fiica dvs., Măriuca, care trăieşte în SUA, v-a dăruit, în urmă cu câţiva ani, un nepot. Spuneţi-ne mai multe despre acest eveniment fericit din viaţa dvs.
Luca, nepoţelul meu zburdalnic, a împlinit pa­tru ani şi jumătate. Îi plac poveştile pe care i le in­terpretez şi sportul cu mingea, fireşte. Mi-a dăruit un glob „pictat“ de el în nuanţe verzui, împreună cu un desen, abstract. Este minunat, facem naveta pe rând şi ne vedem zilnic pe Skype.

Care este locul dvs preferat din ţară? Dar al fetei şi-al nepoţelului dvs, când vin în România?
A numi un loc „preferat“ diminuează impor­tanţa altor spaţii cu aceeaşi valoare sentimentală. Prin urmare, semnificaţia expresiilor „cea mai“, „cel mai“ fluctuează. Iubim parcul Cişmigiu, pe aleile căruia am copilărit atât eu, adusă de buni­cu’, sculptorul Ion Dimitriu Bârlad, la o plimbare cu barca, cât şi fetiţa noastră, Măriuca, pe care o atrăgeau leagănele şi muzica din foişor. Desigur, şi valurile mării rămân amintiri frumoase, muzica lor m-a inspirat.

Spuneţi că nu trăiţi în trecut şi că vreţi să vorbiţi despre ziua de azi, activă fiind. Dar nu vă cuprinde niciodată melancolia şi dorinţa de a răsfoi albume cu fotografii vechi?
Sunt o visătoare care luptă pentru visele ei. Nu cunosc melancolia, lucrez la volumul al doilea al cărţii „Eu şi Timpul“, ceea ce mă obligă să caut fotografii din diferite decenii, ilustraţii aşteptate de cititori. Mă mândresc cu ele, fireşte.

Aţi fost vreodată vanitoasă?
Nu.

Aţi avut, de-a lungul timpului, nişte reguli alimentare stricte? Bănuiesc că aţi fost adepta unui meniu sănătos, pentru a ajunge să arătaţi atât de bine acum. Ce consumaţi cu preponderenţă la o masă şi de ce alimente vă feriţi?
Având un program imprevizibil uneori, hrana era frugală. Mâncam ce găseam, între repetiţii, pe drum, în autobuzul de turneu, la cabină. După spectacol, comandam o supă fierbinte în camera de la hotel. Din fericire, nu sunt gurmandă, nu gătesc. Îmi plac andivele, ouăle fierte, peştele cu lămâie, pâinea prăjită cu brânzeturi, fructele. Mă răsfăţ, uneori, când găsesc la cofetărie plăcintă proaspătă cu mere.

Nu vă era greu să vă afişaţi atât de frumoasă şi seducătoare în epoca sobrietăţii comuniste? Nu vă era frică de invidia cuiva... nu dăm nume?
Exteriorul trecător nu m-a preocupat nicioda­tă. Diversitatea propriilor posibilităţi îmi călăuzea imaginaţia către valori rezistente în timp.

Am înţeles că vă ocupaţi singură de vestimentaţiile de scenă. Cum aşa? Eraţi propriul dvs. designer?
Da. Încă din anii ‘60 îmi schiţam costumele po­trivit melodiilor încredinţate, colaboram cu arhi­tecţii Ghiţulescu. Am fost aleasa a 63 de compozi­tori, care mi-au îmbogăţit repertoriul, aproximativ 700 de înregistrări dintre o mie de melodii, inclu­siv compoziţii proprii, cântate în turnee interna­ţionale. Câteva creaţii vestimentare proprii, care au susţinut creaţii muzicale, se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie.

Click video: Lasa-mi toamna, pomii verzi     https://www.youtube.com/watch?v=CYzx0fn4xEI

In încheiere, vreau să vă întreb unde v-a prins Anul Nou? Şi ce vă doriţi pentru anul acesta?
Revelionul m-a prins în familie. Trebuie să re­cunosc că după anul aniversar 2013, chiar şi 2014 a fost unul bun profesional, iar de la 2015 îmi do­resc realizarea a două proiecte: o galerie de artă multifuncţională şi un spectacol coregrafic ine­dit, pe vocile artiştilor care interpretează muzica CD-ului „Actorii cântă“.




________________________________________________________________________________

Sursa: Dilema veche nr. 530 (10-16.04.2014) / dilemaveche.ro/ autor Mihai Chirilov
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/porniri-rebele-izbucneau-muzica-interviu-margareta-paslaru

„Porniri rebele izbucneau prin muzică“ - interviu cu Margareta PÂSLARU
„Chiar nu sînt nostalgică, lucrez fără oprire“, mi-a mărturisit Margareta Pâslaru în timpul acestui interviu. Eu sînt însă nostalgic după acea Margareta pe care o ştiu de mic, graţie apariţiilor de la televizor şi a vinilurilor din casă, şi nu aş fi irosit pentru nimic în lume ocazia de a reintra „în grădina bucuriilor“ atunci cînd am avut plăcerea de a o cunoaşte – de unde şi acest delicat du-te vino de mai jos, între prezentul atît de strălucit şi de activ al Margaretei Pâslaru, şi trecutul în care un copilaş din provincie (alias subsemnatul) cînta pe scena unei serbări de grădiniţă exact piesa „În grădina bucuriilor“ – încurcînd, de fîstîceală, bucuriile cu trandafirii...

Vă consideraţi o divă?
Conotaţia negativă învecinată cu ifosele acestei categorii mi-e străină. În ciuda aparenţelor, sînt introvertită, aleg esenţa, sensibilitatea creatoare. PreferAlergătorii de cursă lungă ale căror perseverenţă şi dăruire sînt descrise în compoziţia cu acelaşi nume.

Care este atunci „portretul-robot“ al unei dive, în viziunea dumneavoastră?
Din cîte am auzit, e vorba despre atitudine, celebre cîntăreţe de operă erau numite „dive“, capriciile lor fiind acceptate, cîndva. Termenul s-a alterat peste Ocean, fiind atribuit anumitor cîntăreţe pop cu pretenţii exagerate – unele băute şi drogate, altele întîrziind la spectacole –, care afişează aventuri amoroase, alimentează scandalul – ceea ce vinde bilete şi discuri, o vreme.

Aţi vrut dintotdeauna să deveniţi cîntăreaţă? Care a fost momentul în care aţi avut certitudinea că aţi reuşit?
Certitudine? Hm… totu-i relativ, las faptele să vorbească. Evoluez, sînt un work in progress, ceva mai mult decît o „cîntăreaţă“, diversitatea m-a adoptat. Faptul că am depăşit sfera muzicală s-a datorat maestrului Liviu Ciulei care m-a ales pentruOpera de trei parale de Bertold Brecht, ca partenera lui Toma Caragiu.

Apropo de actorie: de ce ulterior aţi jucat, totuşi, atît de puţin? Un asemenea început ar fi putut prefigura şi o carieră extraordinară în cinema.
Rolul dramatic Iulia – întruchipînd o vampă – în coproducţia Tunelul mi-a adus, în 1966, Premiul pentru debut în cinematografie, într-un festival naţional. Interpretarea şi presa elogioasă au atras atenţia regizorilor, dar partiturile actriţelor erau scrise pentru un alt tip de femeie, în acea perioadă. Îmbucurătoare a fost invitaţia lui Nell Cobar de a compune muzica pentru două episoade ale serialului Mihaela. Am învăţat conceptul secvenţelor scurte, cu accente expresive, de cîteva secunde. De atunci, dezvolt teme muzicale de respiraţie, care, orchestrate, pot deveni tema unor filme de lungmetraj.

Ce însemna, de fapt, să fiţi o celebritate de calibrul dvs., în acea perioadă?
Au fost 63 de compozitori care au scris pentru timbrul meu vocal. Eram dorită, lucram intens, înregistram, filmam, compuneam, ardeam. Simţeam chemarea, pasiunea care şi astăzi mă trezeşte cu idei, în zori. În rest, trăiam discret. Ce epocă? Porniri rebele izbucneau prin muzică, versurile poetului Ion Horea m-au atins: „Decît în jugul tău fictiv, decît cu aripi de şindrilă, mai bine soarta lui Sisif, cu bolovanul dus în silă.“ Piesa n-a „trecut“ la comisie; am luat-o drept compliment. Muzica este o necesitate pentru mine, prin ea exprim ceea ce, doar în cuvinte, n-ar transmite tulburătoarea emoţie.  

Cît de importantă era însă imaginea? Aveaţi stilişti sau v-aţi impus singură atît de specialul look (vestimentaţia şi, mai ales, coafura)?
Eleganţa mult admirată avea rolul de a servi piesa încredinţată, fiecare costumaţie sublinia atmosfera din text, nu era o paradă ostentativă a modei. Coordonam elementele auditive cu cele vizuale, inclusiv mişcarea scenică, într-un tot armonios. Părul, coafura liberă dansa cu mine – mă tundeam la domnul Puiu; înţelegea perfect ceea ce îmi doream.

Aveaţi vreo sursă de inspiraţie „din afară“? Ce personalităţi muzicale din epocă aţi admirat?
Mă impresionau micul dirijor Roberto Benzi şi Lolita Torres; colega de bancă susţinea că semăn cu ea, avea aluniţă… Între 1958 şi 1960, nu am avut surse de inspiraţie, televiziunea era la început de drum, melomanii strecurau discuri aduse din afară. Revista Femeia m-a invitat la o sesiune foto cu propria vestimentaţie, în 1964. Îmi foloseam imaginaţia, schiţam motive naţionale pe care le purtam în străinătate: ilic, brîu, trăistuţă, broderii, iar ia bărbătească purtată cu pantaloni devenea o tunică originală, şic. Vedetele veneau la festivaluri cu întreg staff-ul şi mă intimidau, dar numai pînă la minutul adevărului, pe scenă, cînd mă dezlănţuiam.
Admiram trupa The Beatles şi originalitatea lor, armoniile stranii magnetizau.

Era greu să plecaţi în străinătate? Care a fost turneul cel mai important în care aţi fost?
N-aş putea ierarhiza, fiecare turneu a avut farmecul său. Presa din RDG şi din Ungaria semnala faptul că vindeam 300.000 de discuri în ţările socialiste, în anii 1963 şi 1964. În primii zece ani de meserie nu am avut viză în Vest. Abia după trofeul MIDEM – Discul de Marmură, primit la Cannes în 1969 –, invitaţiile s-au ţinut lanţ, fiecare ieşire devenind o experienţă stimulatoare. Reprezentam România, cîntam pentru publicul fiecărei ţări, succesul autentic atrăgea alte contracte; noţiunea de „diaspora“ era inexistentă.

Iar în ţară? Cum erau programate apariţiile la TV?
Regizorii îşi alegeau soliştii, potrivit tematicii, la fel şi compozitorii. Neavînd agent sau impresar, primeam invitaţii prin telefon. Scrisorile sosite la redacţie jucau un rol important, atît la TV cît şi la Radio.

Se cînta live, sau se făcea play-back?
A face play-back la TV oriunde în lume era o artă vecină cu filmul; nu-i simplu să frazezi şi să respiri în acelaşi loc, interpretarea te fură. Să nu uităm că zgomotele din platou şi paşii dansatorilor, comenzile coregrafului – 5, 6, 7, 8... – făceau imposibil cîntatul în direct. Calitatea sunetului fiind importantă, play-back-ul domina. Însă în turnee, concerte televizate, spectacole în aer liber se cînta în direct, fireşte, cu trupă.

Cum era viaţa de turneu? Cu ce mergeaţi, cum era publicul de atunci?
Eram elevă cînd mi s-a permis o deplasare alături de Ioana Radu şi Mia Braia, într-un spectacol cu Maria Tănase şi orchestra acordeonistului Horia Ropcea. În anii ’60, după încheierea celor aproximativ patru sute de reprezentaţii la Teatrul Bulandra, efectuam turnee cu trenul, la cuşetă, ceea ce m-a inspirat să compun piesa „Turneul“, cu gloria şi tristeţea ei... Am străbătut ţara cu N. Stroe, apoi cu Mircea Crişan. Teatrul Tănase m-a invitat şi am colaborat cu Fugaru şi trupa Sincron, apoi cu Dan Spătaru, trupa Savoy sau Mircea Drăgan şi Romanticii. Jucam în săli friguroase, dar aplauzele fierbinţi încălzeau şi cabina, şi camera de hotel. Miliţia călare încerca să păstreze ordinea, păzindu-ne; publicul ne aclama la scenă deschisă, făcea culoar la hotel, smulgea răsaduri, în loc de buchete. Condiţiile s-au îmbunătăţit în anii ’70, călătoream cu autobuzul. Ştiind că se lucra în trei schimburi, vizitam fabricile pentru a mă întîlni şi cu cei care nu ajungeau la spectacol.

Cum vă raportaţi azi la celebritatea dobîndită în epocă?
Îmi urmez motto-ul: „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora.“ Compun muzică, scriu texte, mă concentrez asupra lucrului care rămîne – înregistrarea. Dau curs invitaţiilor speciale de tipul Gala Crucea Roşie sau Gala Artiştii pentru Artişti – UNITER. Lansez CD-uri cu finalitate umanitar-caritabilă. Susţin tineri talentaţi prin rubrica radiofonică Margareta prezintă pe… Din 2010, ofer un premiu anual „pentru originalitate interpretativă“. Lucrez la volumul II al cărţii Eu şi Timpul.

Aveţi fani care v-au urmărit de la începutul carierei şi pînă astăzi?
Da, colegi de liceu din 1958, cu copiii şi nepoţii lor, care au vizionat filmele din seria Veronica. Alte generaţii au început să-mi asculte muzica şi colaborez cu ele :):)

Care a fost cel mai plăcut şi neaşteptat compliment pe care l-aţi primit?
Nevăzătorii mi-au citit sufletul. Nu pot uita scrisoarea unei fete din Sibiu: „Eu aud ceea ce văzătorii nu pot, sînteţi tristă, plîng cînd vă ascult la radio.“ S-a dus la cinema cu prietena ei ca să mă „vadă“ în Tunelul; ea îi descria acţiunea de pe ecran: „Acum i se dă un bilet… îl ascunde în decolteu… le cîntă nemţilor… acum se dezbracă şi rămîne în combinezon...“

În Moartea domnului Lăzărescu, Cristi Puiu a lansat moda „şlagărului românesc“ pe genericele filmelor Noului Val, cu piesele dvs. „Cum e oare?“ şi „În apa mării“. V-a surprins acest lucru? Cum credeţi că se integrează melodiile în contextul filmului?
Mi-am auzit glasul rezonînd şi la Lincoln Center în New York, unde am vizionatMoartea domnului Lăzărescu împreună cu familia. Alegerea melodiilor a subliniat atmosfera, în special la final. Muzica susţine dinamica filmului, spectatorii ies din sală înfioraţi de sunete obsedante.

Există un concept care a „prins“ foarte bine în ultima vreme, numit „Discoteca“ – o tentativă lăudabilă şi, de cele mai multe ori, reuşită, de a „recupera“ nostalgic celebrităţile muzicale din epocă şi de a le face accesibile publicului tînăr de azi. Ce ar trebui să se întîmple ca să vă vedem şi pe dvs., în viitorul apropiat, ca protagonistă a unui concert din seria „Discoteca“?
Un regizor de platou inspirat, trupa de tineri pe care îi susţin, repetiţii serioase cu sunet şi lumini lucrate pe text, un prezentator care să anunţe „Actorii cîntă“… şi CD-ul de vînzare la intrare, în beneficiul Fondului de Solidaritate Teatrală. 

________________________________________________________________________________



Sursa: Reader’s digest / iulie-august 2012 / Catalin Ionita

Interviu cu Margareta Paslaru
La scurt timp dupa lansarea volumului sau autobiografic, artista ne-a acordat un interviu in exclusivitate

Generatii la rand au crescut cu muzica, rolurile si ochii ei mari si albastri. De la “Chemarea marii”, la debutul discografic, piesa care a batut toare recordurile de vanzare ale anilor ’60, pana la melodii ca “Trandafirii tai”, “Cum e oare?”, “Nu mai plange, baby”, “Ale tale”, “Veronica” sau “Eu si timpul”, Margareta Paslaru a fost considerata copilul-minune al muzicii usoare romanesti. Cariera de mai bine de jumatate de secol a adevaratei doamne de azi nu mai are nevoie de nicio prezentare.
La sfarsitul lunii aprilie, artista, care va implini, in iulie, venerabila varsta de 69 de ani, s-a lansat si in ipostaza de scriitoare, cu volumul biografic “Eu si timpul. Viata, vocatie, viziune.”

Cartea reprezinta un documentar al experientelor traite de artista, drepturile de autor fiind cedate fondului destinat Premiului Anual pentru originalitate interpretativa, acordat tinerilor inzestrati. Volumul s-a situat pe locul doi al vanzarilor, la ultima editie a targului Bookfest, in topul editurii Curtea Veche.

Reader’s Digest: Cum ati ales titlul cartii?
Margareta Paslaru: Titlul cartii mi-a fost inspirat de regasirea bustului „Margareta...“, la aproape 69 de ani. Lucrarea apartine sculptorului Corneliu Medrea, care m-a rugat sa-i pozez, la varsta de 19 ani.  Dupa ani si ani de cautari, bustul a fost localizat la Muzeul Municipiului Bucuresti – Palatul Sutu. Bunicul meu, sculptorul Ion Dimitriu Barlad, in atelierul caruia Medrea si alti artisti aveau intalniri de lucru, mi-a facut un alt bust – cap de expresie – la varsta de cinci ani.

R.D.: Dintre experientele de viata cuprinse in volum, care v-a marcat cel mai mult?
M. P.: Muzica, teatrul, filmul, dansul, compozitiile, folclorul, toate s-au 
impletit armonios, fiind incluse in recitalurile mele. Fiecare traire a avut farmecul si valoarea ei, atragand alte reusite. Dintr-un repertoriu vast, de 689 de inregistrari, multe melodii au rezistat testul timpului, de pilda “Iubire absurda”, “Diamant fermecat”, “Unde esti?” (din filmul “Tunelul”), “Vei pleca”, “Harap Alb” sau “Romanta soarelui”. Toate au condus spre trepte ascendente, cum s-a intamplat la Sopot, Tokyo sau Cannes, acolo unde am reprezentat Romania si am facut parte dintr-o aliniere unica, alaturi de Dalida, Mireille, Celentano, Amalia. 

R.D.: V-ati nascut intr-o familie de artisti, bunicul – sculptor, bunica – pianista si pictorita, matusa – balerina, iar mama – cantareata de opera. Ce ati imprumutat de la ei?
M.P.: Aptitudinile nu se „imprumuta“. Iar talentul mostenit nu se poate explica, el devine vizibil in activitatea urmasilor. Cei mici se exprima pur si simplu asa cum simt, cu toata sinceritatea, fara motiv. Imbinarea unor activitati, derivate ale vocii, dansului, creatiilor vestimentare, stimulau tendinta anilor ‘60 a ceea ce se numea „actor total“, acela care joaca, se acompaniaza la un instrument, compune, se reinventeaza prin originalitate. Conceptul functiona, diversificarea paletei interpretative fiind ceea ce experimentam fara oprire. Si ceea ce risc si in continuare. 

R.D.: De-a lungul timpului, ati avut sansa de a juca alaturi de nume mari, precum Toma Caragiu, Maria Tanase si multi altii. Care v-a ramas cel mai bine intiparit in minte?
M.P.: Impresiile maestrului Liviu Ciulei, exprimate in paginile cartii, ma tulbura de cate ori le recitesc purtandu-ma  prin tunelul timpului in anul 1962. Atunci m-a ales ca actrita, pentru rolul Polly din piesa “Opera de trei parale”, de Bertold Brecht, in care l-am avut partener pe Toma Caragiu. Repetitiile pregatitoare si cele aproape 400 de reprezentatii cot la cot cu mari actori ai scenei romanesti, au ramas lectii nepretuite, invataminte pe care le impartasesc tinerilor si in prezent.

R.D.: Ati plecat din Romania, in 1983. La 40 de ani, ati lasati totul in spate si ati luat-o de la capat in Statele Unite. Ati avut vreun regret?
M.P.: Am invatat enorm, fara regrete. Totul este greu cand indraznesti si altceva, cand perfectezi o idee indrazneata, cand cizelezi o compozitie. Volumul doi al cartii, care se afla inca in lucru si va fi definitivat in anul ce vine, va cuprinde si experientele interesante de peste Ocean: viata, ca o cursa cu obstacole, la care am castigat promovandu-i pe altii. Acest lucru a fost posibil prin emisiunile de televiziune pe care le-am realizat. Faptul ca am invatat aspectele tehnice, de partea cealalta a camerei de luat vederi, montajul digital, productia, a descatusat valente pe care nici nu banuiam ca le posed.

R.D.: Sunteti implicata in nenumarate cauze caritabile...
M.P.: Reusita proiectelor cu caracter caritabil-umanitar se datoreaza faptului ca ma implic 100% alaturi de voluntari. De pilda, Banca de alimente, deschisa in 2009, cu sprijinul Crucii Rosii si al doamnei Mihaela Geoana, continua sa evolueze constant, prin generozitatea partenerilor, a cumparatorilor care zilnic adauga in cosul magazinelor fie o conserva, fie un kilogram de malai. O alta reusita de durata la care am participat este si campania „Scoala te face mare“, lansata de Leslie Hawke si sustinuta vizual de Cristian Mungiu.

R.D.: V-ati intors in tara dupa 1990 si, de atunci, reveniti periodic in Romania. De ce nu va intoarceti, totusi, definitiv?
M.P.: Definitiv este doar locul de veci. Important este tabloul de ansamblu. Faptul ca pot sustine tineri muzicieni de viitor, in emisiunea domnului Pompilius Onofrei, la „Radioul de sambata seara“, si faptul ca am sansa de a contribui la mai binele semenilor in calitate de voluntar al Crucii Rosii, imi alimenteaza energia in cadrul programului meu de suflet „Banca de alimente“. Iar Premiul Anual pentru Originalitate Interpretativa, pe care il ofer fie la Festivalul Mamaia, fie in cadrul unui eveniment, declanseaza bucurie de ambele parti.

R.D.: E celebra imaginea dumneavoastra cu Mariuca, in timp ce o tineti in brate. Multa lume ar vrea sa afle: ce face azi Ana-Maria?
M.P.: Este mamica unui baietel dragalas, ceea ce ma face o bunica fericita. Sunt incantata sa-l vad plin de energie la aproape doi ani, incercand sa pronunte cuvintele, reusind sa manance singur cu lingurita, punand cartile si masinutele la loc, dupa joaca. A tinut mult sa-mi fie alaturi, la lansarea cartii.

R.D.: V-ati dorit mereu copacii verzi...
M.P.: Ma inspira in egala masura si ploile, si seceta, si coloritul toamnei, si vijeliosul viscol, dar si mugurii primaverii. Versurile Anei Blandiana m-au inspirat sa compun muzica in 1980, iar tinerii au preluat-o remixand an de an diferite versiuni. Longevivul slagar “Lasa-mi, toamna, pomii” verzi da si titlul CD-ului de autor 50 de ani de la primul disc.

Nota: “Eu si timpul. Viata, vocatie, viziune” reprezinta un documentar al experientelor traite de Margareta Paslaru, de-a lungul vietii sale. Cartea, aparuta la editura Curtea Veche Publishing, continesi partituri muzicale.


________________________________________________________________________________

Sursa: Jurnalul National 7 Iulie 2010

Un destin artistic generos
Astazi e ziua ta: Margareta Paslaru 

Diversificarea exprimării artistice face parte din felul său de fi. Neliniştea, curiozitatea, descoperirea soluţiei care rezolvă problema, faptul că este necesară celor din jur o încarcă progresiv cu energii nebănuite. Margareta Pâslaru adaugă, poimâine, încă un an în buchetul vieţii. Al 67-lea...

Muzica, o permanenţă a existenţei mele

"Sunt ocupată cu activităţi artistice din care derivă acţiuni cu finalitate umanitară. Muzica rămâne o permanenţă a existenţei mele. În această săptămână mixăm compoziţiile cu texte proprii, alături de muzica inspirată de versurile poeţilor, în vederea sărbătoririi a 50 de ani de la primul meu disc Electrecord. Împreună cu echipa Casei de Discuri condusă de Cornelia Andreescu, selecţionăm piesele cu Mioara Panaite, avându-l pe Teodor Isaru la pupitrul tehnic. 
Longevivul şlagăr preluat şi de tineri, «Lasă-mi toamnă pomii verzi», va deveni titlul CD-ului. Nu vor lipsi şlagărele iubite de fanii diferitelor generaţii, pentru care am dat autografe timp de trei ore la Bookfest 2010. 
Vor fi incluse şi noile înregistrări «Era o fântână», «Iubindu-te», «Fericirea mult visată», votată pe locul II în Top românesc Radio - Aprilie 2010. Melodia pe care am compus-o peste Ocean, inspirată de rugăciunea «Tatăl nostru», pioasă recunoştinţă pentru harul dăruit, va încheia simbolic lista celor 24 de titluri. Voi orienta drepturile de autor către campania «Artişti pentru Artişti» la UNITER, împreună cu Lucian Năstase, artistul fotograf care oferă coperta acestui CD de autor, tot în beneficiul campaniei menţionate.

Privind în urmă şi înainte, văd un destin artistic generos, dăruit semenilor care au răspuns, însutit, pasiunii şi iubirii mele. Faptul că pot fi utilă şi tinerilor adaugă o nouă dinamică. Prin rubrica permanentă «Margareta prezintă pe...» din cadrul emisiunii «Radioul de sâmbătă seară», încurajez talente autentice din domeniul muzicii pop, al folclorului şi al interpreţilor de muzică clasică. Fiecare artist creează o treaptă care serveşte la urcuşul noilor talente.
Merită evidenţiat ajutorul celor 5.000 de voluntari ai Crucii Roşii Române implicaţi în programul «Banca de alimente», proiectul meu de suflet. S-au strâns 137 de tone - până în luna mai - produse de care s-au bucurat 10.000 de familii. Prin generozitatea populaţiei - căreia îi mulţumim din suflet -, serviciul oferit la domiciliu continuă să vină în sprijinul nevoiaşilor şi în această perioadă critică. Pentru a descuraja abandonul şcolar, recent am filmat şi în cadrul altei campanii, una educativă, «Şcoala te face mare».  
Pentru mine, o zi pierdută ar putea fi aceea în care nu citesc o poezie sau nu ajung la pian. Cât despre evenimentul pe care l-am tot aşteptat, va avea loc în curând...Voi fi bunica unui băieţel.  Nu aş mânia Cerul, amintind numai trei momente fericite din viaţă, când am adunat 52 de ani de meserie fructuoasă, fiica noastră Ana Maria este realizată, iar marea iubire a durat 38 de ani, până la ultima suflare...

Ca în fiecare an îi felicit pe colegii născuţi în aceeaşi zi de 9 iulie, Angela, Mirabela şi Daniel, dorindu-le sănătate şi împlinirile dorite.    Dacă m-aţi fi întrebat ce ar trebui făcut pentru a ne îmbunătăţi viaţa de zi cu zi, v-aş fi răspuns: Văzând ce-i în jurul nostru, să contribuim fiecare după puterile noastre, cu o faptă bună."

________________________________________________________________________________


BEST Magazine - nr. 5; (iunie/iulie 2009) - Interviu cu Margareta Paslaru 

 De Mireille Astrid Popa (fragment)

“Cultura este refugiul salvator. Prin actiuni cultural-educative depasim dificultatile!”
  

Best Magazine: Ce inseamna fericirea pentru dumneavoastra?
Margareta Paslaru:  Libertatea de gandire si infaptuirea ei.

Best Magazine: Ati sarbatorit anul trecut 50 de ani de cariera. Ce semnificatie au pentru dumneavoastra acesti ani?
Margareta Paslaru: O ardere continua! Faptul ca publicul meu imi apreciaza arta, daruirea si pasiunea, imi da satisfactia lucrului bine facut. Abordarea multiplelor activitati artistice de la muzica la film, teatru si folclor, compozitii si texte proprii, crearea costumelor si regie de televiziune au satisfacut pe rand exigenta crescanda a mai multor generatii de spectatori. Incepe un nou capitol in viata mea, acela in care imi impartasesc experienta tinetilor dotati.

Best Magazine: Romania trece de ceva timp printr-o criza economica. In ce masura va afecteaza pe dumneavoastra, ca artista, aceasta criza?
Margareta Paslaru: Cultura este refugiul salvator; prin actiuni cultural-educative depasim dificultatile. In ceea ce ma priveste, ca urmare a epuizarii recentului CD “Bucuria de a canta”, Fundatia Radio si Serviciul Patrimoniu au scos un nou tiraj cu sprijinul doamnei Carmen Petcu si EximBank. Atat la magazinele de specialitate din Bucuresti, cat si prin caravana Targului de carte Gaudeamus la Craiova si Cluj-Napoca, unde am fost invitata, am oferit autografe pe sute de CD-uri.

Best Magazine: Care sunt calitatile dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Totul este relativ in meseria noastra, una si aceeasi creatie starneste si aprecieri si critici. Publicul alege calitatile artistului.

Best Magazine: Dar defectele (daca aveti)?
Margareta Paslaru: Da, am defecte, asa ca fiecare: perseverenta, perfectionism si punctualitate.

Best Magazine: Aveti ceva sa le reprosati oamenilor?
Margareta Paslaru: Violenta sub toate formele degradeaza fiinta umana. Opriti, va rog, maltratarea copiilor, a batranilor si a femeilor; nu mai chinuiti animalele! Brutalitatea unora intrece cruzimea fiarelor.

Best Magazine: Cum este viata unui artist?
Margareta Paslaru: Din punctul meu de vedere, traiesc o continua metamorfoza. Artistul este in continua devenire, creaza, studiaza, este un lucru in progres, gaseste solutii prin care isi perfectioneaza mestesugul, fara oprire.

Best Magazine: Care sunt mesajele pe care le transmiteti prin arta dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Eu transmit emotii la voltaj maxim, din care fiecare isi alege mesajul.

Best Magazine: Ce inseamna luxul pentru dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Prefer simplitatea elegantei. Luxul ostentativ raneste bunul simt.

Best Magazine: Va place sa calatoriti? Daca da, unde anume?
Margareta Paslaru: Fiind invitata la festivaluri internationale, emisiuni de televiziune sau in turnee prin Europa, Asia, America , am imbinat indatoririle profesionale cu placerea vizitatorului.

Best Magazine: Ce loc v-a placut in mod special si de ce?
Margareta Paslaru: Fiecare tara are farmecul ei, arhitectura interesanta, muzee fascinante, oameni inteligenti creatori de frumos.

Best Magazine: Aveti carnet de conducere?
Margareta Paslaru: Desigur, conduc, dar pentru moment taxiul rezolva problema parcajului.

Best Magazine: Care este parfumul dumneavoastra favorit?
Margareta Paslaru: Depinde de starea momentului, prefer parfumuri discrete.

Best Magazine: E sambata seara si va pregatiti sa iesiti in oras cu prietenii. Ce alegeti: club, galagie, aglomeratie sau bar, muzica in surdina, bere si polemica pana dimineata?
Margareta Paslaru: Sambata seara, daca nu am spectacol ma relaxez citind, cantand la pian sau urmarind TVR Cultural, canalul meu preferat. Daca vremea este buna ies in parcul Herastrau unde am plantat un platan, pentru a contribui si eu la primenirea plamanilor orasului.

Best Magazine: Faceti parte din categoria vedetelor care isi cumpara hainele din strainatate sau preferati mall-urile bucurestene?
Margareta Paslaru: Indiferent de unde imi procur imbracamintea, o transform, o adaptez stilului meu, facand-o de nerecunoscut.

Best Magazine: In plan musical, la ce lucrati?
Margareta Paslaru: Am incheiat Gala UNITER, unde am interpretat un bocet in memoria actorilor disparuti, iar in momentul de fata ma pregatesc pentru Gala UNICEF unde voi interpreta compozitia proprie “Bucuria de a canta” impreuna cu grupul Allegretto condus de Adriana Codreanu. Scriu texte, atat pentru mine cat si pentru Ovidiu Lipan Tandarica; am inregistrat “Balerina”, dupa ce “Tango Toledo ” a fost piesa votata de admiratori la Top Radio Romania Actualitati. La sarbatorirea a 75 de ani, compozitorul Jolt Kerestely mi-a incredintat o prima auditie “El te asteapta”, pe care am cantat-o la marele sau spectacol aniversar, la Sala Palatului, care a avut loc pe 25 mai. Voi fi si in juriul de preselectie al festivalului “Mamaia Copiilor” organizat de compozitorul Aurel Manolache.

Best Magazine: Ce concerte pregatiti?
Margareta Paslaru: Repetitiile cu Dan Dimitriu si Bitu Falticineanu sunt in toi. Stela Popescu m-a invitat in spectacolul ei aniversar alaturi de Alexandru Arsinel – “Aplauze, aplauze”, care va avea loc la Tatrul Tanase, inaugurand deschiderea salii din Calea Victoriei. Ca de obicei, activitatile mele artistice depasesc sfera muzicala. Dupa succesul campaniei nationale “CITESTE”, am avut sansa de a reveni la actorie, inregistrand povesti de Hans Christian Andersen pe CD la Curtea Veche; este o lansare-premiera la care invit parinti si bunici pentru a face cadou copiilor si nepotilor “Basme fermecate”.

________________________________________________________________________________


Interviu realizat de Julia Maria Cristea  - Viena

Reîntâlnire cu Margareta Pâslaru

Sunt nume devenite legende care rămân adânc înrădăcinate în timp şi scurgerea vremurilor nu le poate şterge amintirea, ele fiind o prezenţă permanentă care nu aparţine unei singure generaţii, deoarece este inclusă în patrimoniul spiritual al unei naţiuni.
Un astfel de nume este cel al Margaretei Pâslaru, „copilul minune”ce şi-a afirmat exploziv talentul la vârsta de numai 15 ani şi care timp de decenii a dominat muzica uşoară românească, a investigat şi domeniul folclorului, cochetând cu mult succes şi cu scena şi cu pelicula filmului, la vremea respectivă cronicile din ţară şi chiar de peste hotare considerând-o un robust talent nativ, cu disponibilităţi nebănuit de complexe. Citez din cronicile timpului:

 "Margareta Pâslaru a putut părea unora o apariţie meteorică, o modă, un capriciu. Evident, nu e. Face teatru,  face film, cu tenacitate, cu voinţă, muncind cu pumnii strânşi. Şi cântă in continuare cu talent. A trecut cu bine momentul critic când se despart apele, când se vede cât la suta din glorie a fost fum şi cât şi-a tras seva din pământul harului adevărat". (Sanda Faur)

Şi pentru că acest har minunat – talentul, este aşa precum neastâmpărul izvoarelor subterane care trebuie să izbucnească în torente spărgând crusta pământului, cântul şi scena nu i-au fost îndeajuns, ele fiind ceva mai târziu urmate de poezie şi compoziţie, domenii în care ne-a deschis o altă portiţă de investigare nu numai a surprinzătoarelor sale resurse creatoare ci şi a unei sensibilităţi dureros de profunde.

Au trecut ani de când practic legătura spirituală  cu Margareta a fost doar virtuală, prin intermediul discurilor care m-au însoţit în „băjenia străinătăţii”, apoi după revoluţie datorită emisiunii „Televiziunea, dragostea mea” de la postul TVR Internaţional.
Am ascultat-o şi am revăzut-o, femeia-copil cu aspect de păpuşă Barbie care te fascina nu numai prin albastru intens al ochilor ce puteau oglindi şi seninul cerului şi îngheţul iezerelor de munte, cât mai ales prin francheţea privirii, care confirma un om integru al cărui cuvânt era „beton armat”, spun asta deoarece în calitatea mea de redactor – producător de disc, am fost deosebit de impresionată de seriozitatea şi profesionalismul cu care şi-a făcut întotdeauna meseria.
Nu de mult, într-o seară, navigând pe internet, printr-o pură întâmplare, acea întâmplare ce de obicei defineşte cele mai multe acţiuni din viaţa noastră, am deschis site-ul Margaretei. Şi am citit surprinsă:
           
„Prin firma sa "M"Soul Production, Margareta Pâslaru  a oferit asistenţă materială următoarelor organizaţii: Crucea Roşie Română; UNICEF(pentru orfelinate); M.A.D.I.R, The Balkan Relief; UNITER - Casa actorului matur; Overlook Hospital;  4 burse timp de doi ani la Academia de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti; Spitalul de boli infecţioase (SIDA) Matei Balş; Sindicatul artiştilor liberi profesionişti din România; Tsunami relief”.
               
Am recunoscut tenacitatea, dârzenia dar mai ales „Omul“ Margareta Pâslaru, care a rămas şi peste ani şi pe meleaguri străine - unde oricare expatriat ştie că nu este uşor, la fel de sufletistă, la fel de umanitară, la fel de receptivă la ajutorarea semenilor ei. Care a făcut ca numele de român să fie rostit cu admiraţie şi respect.
Ştiu că mă lungesc prea mult, dar dacă socotim că mă refer la o perioadă de peste 26 de ani mi se vor acorda circumstanţe atenuante. Aşadar, vreau să povestesc o întâmplare care mi-a rămas încă vie în amintire, pe care nici o cronică, nici un ziarist avid de ştiri senzaţionale nu a relatat-o, iar Margareta cu modestia ei caracteristică, a trecut-o sub tăcere. Dar, dat fiind că relatarea este cam lungă o voi integra mai jos sub titlul „Un Crăciun de neuitat dăruit copiilor de către Margareta Pâslaru”.
            A fost printre ultimele întâlniri cu Margareta. Valul vieţii ne-a luat pe fiecare dintre noi şi ne-a purtat pe un alt ţărm, iar timpul şi-a desfăşurat atât de repede fuiorul, mult prea repede.
Şi mare mi-a fost bucuria când prin intermediul mailurilor şi a Skype-ului am reuşit să reluăm legătura, ca o punte peste ani, întorcându-ne în timp, în vremurile de odinioară.
Am dorit  să ştiu mai mult, traiectoria parcursă de Margareta pe meleagurile străine, felul în care a reacţionat la impactul cu altă lume – mai puţin prietenoasă, unde a trebuit să reînceapă urcuşul pornind din nou de la prima treaptă.
           
A povesti despre mine imi displace, pe lângă lipsa de timp lucrul la cartea mea autobiografică merge ca melcu. Imi folosesc experienţa din trecut, lucrând de partea cealaltă a camerei de luat vederi ca producător-regizor-editor. Pentru amănunte ii  invit pe cei interesaţi să viziteze pagina de pe Internet      www.margareta.com.
Am avut marea şansă de a fi intervievată dupa plecarea unui regizor. Astfel am beneficiat de un „culoar liber”. Nimeni in studioul nostru  nu realizase  până atunci emisiuni dedicate artelor plastice, pictorilor, sculptorilor,  ori eu am trăit în acest mediu fascinant. Bunicul meu sculptorul consacrat Ion Dimitriu – Bârlad mă folosea frecvent drept model, iar bustul meu lucrat de sculptorul Medrea este şi acum expus în muzeul său din Bucureşti.

Aş vrea să relatez şi alte lucruri decât cele care s-au tot vehiculat prin ziarele timpului. Aşa de pildă îmi reamintesc şi acum o întâmplare, sau o succesiune de întâmplări tare amuzante. Să fi fost prin 1962 când seara, după orele 22,30 m-a trezit un cor de băieţi care făceau serenadă sub fereastra mea: “Cântau băieţii – Viva Maria, Viva Maria, Viva Maria”- melodie din repertoriul tău. Azi aşa, peste câteva zile tot aşa, nu pricepeam motivul. Ceva mai târziu am aflat că te-ai mutat la mătuşa ta care locuia în acelaşi bloc, doar că la etajul V şi seara, când te întorceai de la teatrul Lucia Sturza Bulandra – aflat în colţul străzii, unde jucai rolul lui Polly Peachum din Opera de trei parale a lui Bertold Brecht, zecile de admiratori îţi aduceau în felul acesta un omagiu. Să-ţi mărturisesc – îmi imaginam că primesc eu serenada - doar mă cheamă Julia-Maria  şi dacă nimeni nu s-a  gândit să-mi cânte pe sub geamuri, am profitat de coincidenţa numelui…

Nostim. E prima oară când aud lucrurile astea. Stăteam la etajul V, serenada nu ajungea până la mine. Poate că atunci aş fi fost măgulită ca şi intr-un turneu  când la un concert mi s-au aruncat pe scenă o mulţime de răţuşte de jucărie – asta pentru a cânta  “Raţa” din filmul “Impuşcături pe portativ”  sau mai mult, când mi s-au făcut cadou doi mieluţi vii..
 Amintirile tale sunt importante in acest context, au farmec şi autenticitate. Cu "Viva Maria" am luat premiul III la Sopot (adaptarea textului din poloneza imi aparţine) unde regretatul Alexandru Imre m-a însoţit ca dirijor.

Când ai realizat că muzica va deveni sensul vieţii tale? Eu de exemplu m-am autobotezat la 14 ani – Lully, după personajul cu acelaşi nume din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu. Visam de pe atunci să scriu.

Nu a fost doar muzica, ci scena, cu tot ceea ce include ea.
Radioul mi-a vrăjit copilăria. Ii ascultam pe Beligan, Birlic, Vraca, Giugaru, ghemuită alături de bunicul meu. Trăgeam scăunelul mai aproape când se anunţa "Teatru la Microfon". Fascinaţi ne imaginam scena acţiunii; mister, suspans, aventură. Forţa imaginaţiei este inbatabilă, aşa se explică probabil dezamăgirea in faţa ecranizărilor după un roman cunoscut. Este foarte greu să sincretizezi intr-un timp limitat acţiunea propriu-zisă şi mai ales trăirile personajelor ( care de fapt sunt dinamica care generează "teatrul total" - cum se numea atunci imbinarea prozei cu muzica şi dansul) cu trăirea la voltaj maxim. Plurivalenţa mi-a deschis drumuri noi şi aici, unde  explorez şi  alte mijloace de comunicare artistică. De pildă,  am ales muzica preclasică şi clasică, pentru fundalul sonor al emisiunilor mele. Dragostea pentru acest gen muzical mi-a rămas in sânge de pe vremea lecţiilor de harpă şi pian, din copilărie. Destinul a vrut ca ani mai târziu să fiu invitată chiar in studioul teatrului la microfon, ca actriţă, jucând în  piesele “Şoseaua Nordului”  şi “Nu sunt turnul Eiffel”. De altfel au apărut şi pe disc la Electrecord.

Ceea ce este mai puţin cunoscut este faptul că la invitaţia caricaturistului Nell Cobar ai compus şi muzica de film pentru un episod din serialul pentru copii – Mihaela, care era difuzat în fiecare seară la ora 19 spre bucuria copiilor. 

Radu Goldiş a realizat orchestraţiile. Tot el avea să semneze cu ani mai târziu aranjamentul de ghitară a  altei compoziţii care face parte intrinsecă din universul meu spiritual.

Te referi la superba rugăciune “Tatăl Nostru” ?

Copilul din mine n-a uitat nici până azi momentul magic când seara, la culcare, sub lumina candelei,  ingenuncheam cu bunica  la marginea patului şi spuneam Tatăl nostru. Simţeam că şoaptele noastre ajungeau direct la ”Doamne Doamne”...Făceam semnul crucii şi mă ghemuiam la pieptul bunicii. Anii au trecut. Ajunsă la casa mea, cu rostul meu, am invăţat rugăciunea şi  pe fetiţa noastră - Măriuca. 

Traversând oceanul,  amintirile m-au urmat cu intensă claritate; am simţit o forţă divină trimiţându-mă la pian. Dar incercările repetate,  chinurile indoielii,  m-au impins in pragul frustrării până când bunica mi-a apărut in vis şi  inspirată, am definitivat piesa in câteva ore.
L-am căutat pe Radu Goldiş la Los Angeles, i-am cântat piesa – voce şi pian - prin  telefon. Impresionat mi-a spus: ”Va fi ceva deosebit, trimite-mi imediat caseta să-i fac aranjamentul” Acompaniamentul lui plin de sensibilitate poate fi ascultat şi pe Internet la pagina http://margareta.com/muzica.htm

In 1998 si’99 am cântat rugăciunea in turneul aniversar din Canada şi apoi in California.

A.B. –Hollywood -1998: "Vă imaginaţi emoţia care a cuprins intreaga sală  atunci când, inconjurată de copiii românilor imigranţi, majoritatea in costume naţionale româneşti, Margareta a interpretat un cântec de rugăciune pentru toţi copiii lumii”
(foto: impreuna cu Liviu Ciulei, regizor) 
Inregistrarea a apărut la Electrecord pe discul “40 de ani de la primul disc”  drepturile mele fiind donate Crucii Roşii Române.

Cât de şocant a fost pentru tine impactul cu o ţară străină?

 Probabil faptul că am cântat in 29 de ţări, a diminuat cumva impactul. Fireşte, nimeni nu-i scutit de dificultăţile inceputului, in special când se ia viaţa de la zero, la 40 de ani intr-o ţară ca America.

Poate un artist să renunţe la publicul iubit, la popularitate, la Aura cu care este înconjurat?

Nu renunţă, adaugă o nouă audienţă.
Artistul aparţine lumii, alt public se perindă la fiecare spectacol, in diferite oraşe, in altă  ţară ori continent. Muzica are avantajul de a fi accesibilă instantaneu peste mări şi ţări, la orice oră din zi şi noapte, in vârful muntelui, ori la malul mării, prin radio. Are limbajul internaţional – cel al sufletului.

Poate să se afirme cu aceeaşi intensitate?

Depinde de la caz la caz. Cred că totul este posibil. La 25 de ani daca există o cerinţă de piaţă a genului respectiv. "Intensitatea" depinde de marketing şi distribuţie, depinde de profesionalismul şi seriozitatea managerului-impresar. In anii '60, '70 generaţia mea nu a beneficiat de posibilitatea angajării unui impresar propriu; fiecare se baza pe talentul de la Dumnezeu şi pe puterea de muncă. Eram solicitaţi direct, fără intermediari.
 În străinătate se presupue că este infinit mai greu. Nici măcar nu am tatonat domeniul  muzicii Pop. La  40 de ani mi-am diversificat paleta  exprimării artistice, reuşind in acest fel să realizez ceea ce mi-am propus. Familia şi educarea Măriucăi sunt priorităţile mele.  
 Evident, succesul  imbracă diferite forme. Nu repeţi un succes din trecut, ci evoluezi,  matur, adresându-te altui public, altor  cerinţe. Pentru mine, multe din realizări au  fost peste aşteptări,  la cei 61 de ani......

PREMII  PENTRU  MARGARETA

La “Telly Awards” 2003  (competiţie cu insemnătate naţionala in Statele Unite) i s-a decernat Statueta de bronz  pentru emisiunea “Impromptu art”. In 2004, programul “Human Mosaics”, primeşte  in acelaşi context - Gold Classic Telly Award. La concursul internaţional de la Arlington - Texas, show-ul “Forever Music” obţine Crystal Award of Distinction  Premiul de excelenţă in comunicarea vizuală (2267 de emisiuni din 11 ţări şi 48 de state americane au fost supuse jurizării profesioniştilor de televiziune).

 
“Aţi adus cultura, arta, muzica, bunul gust in comunitatea noastră. V-aţi impărţit cu noi talentul şi spiritualitatea. Vă mulţumim!” scria ziarul “Summit Observer”. 

 Dimineaţa - 12 iulie, 2004  Daniela Caraman Fotea

Poate un român să se asimileze intr-o altă ţară?

Nu pot vorbi pentru alţii, sunt mulţi care şi-au realizat visul. Cred că omul sfinţeşte locul. Totul cere timp, pasiune, aptitudini şi multă muncă. A fi omul potrivit la locul potrivit, răspunzând cerinţei de piaţă, este problema cheie. De pildă, am fost angajată la o galerie de artă intr-un moment in care se promovau lucrările pictorilor europeni.

Bagajul cunoştinţelor artistice căpătate de la sculptorul Ion Dimitriu Bârlad - bunicul meu, in casa căruia am crescut - cursurile de desen şi pictură pe care le-am urmat in adolescenţă la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" - clasa Tofan - a determinat succesul primilor zece ani in America. Dar după opulenţa anilor '80, numeroase galerii in Statele Unite s-au inchis ca urmare a recesiunii din anii '91,'92.  Când o uşă se inchide, o fereastră se deschide. Ocazia s-a ivit, am trecut şi de partea cealaltă a camerei de luat vederi. Situaţia precară a pictorilor,  necesitatea lor de a căpăta vizibilitate, m-a indemnat   ulterior să creez emisiuni de televiziune in sprijinul lor. 

 Cât de real este dorul de patrie in condiţiile unei depline realizări materiale?

Unul nu exclude pe celălalt. Indiferent unde trăim, "casa părintească" rămâne leagănul in care ne aşternem locul de veci. Pentru un artist, dorul devine o sursă de inspiraţie creatoare, un stimulent. De pildă, tulburată de situaţia orfelinatelor am compus muzica şi textul melodiei "Un copil uitat"; apoi a urmat "Un pod peste ocean" devenind titlul discului cu acelaş nume lansat in 1993. Inregistrările le-am realizat  cu Adrian Antonescu la New York pentru Electrecord, apoi am donat incasările şi drepturile de autor in beneficiul orfelinatelorDe câte ori mi-au fost recunoscute meritele (de pilda la inmânarea premiului "Women of Excellence" din partea senatului statului New Jersey) s-a menţionat faptul că sunt româncă. In astfel de momente am sentimentul datoriei implinite şi efectiv de mândrie.

Se întâmplă frecvent ca dezidenţii să dorească “o integrare atât de perfectă” încât să-şi schimbe  numele şi să-şi “uite” limba maternă.  Evident este un fenomen restrâns, care totuşi există.Te-ai gândit vreodată la o asemenea posibilitate?

Nu m-am gândit. Colaboratorii mei şi presa imi pronunţă  numele in fel şi chip, aşa cum pot şi cum le place.


Florena DOBRESCU (fragment din ADEVĂRUL" - 7 iulie – 2003)
Margareta Pâslaru a cântat in direct, cu o naturaleţe care sfida până şi conceptul de play-back şi a demonstrat că se poate. Cum se poate şi să vorbeşti o limbă română impecabilă, in ciuda zecilor de ani petrecuţi departe de ţară, intr-un moment in care această limbă e din ce in ce mai uşor uitată de numeroşi artişti sau sportivi români plecaţi in străinătate, fie şi numai pentru câteva luni.

In cadrul integrării e foarte impresionant ce ai facut pentru copii. Ai rămas aceeaşi Margareta de odinioară care te-ai luptat să faci un Crăciun de neuitat la zeci de copii. Se spune că omul este asemenea vinului, pe măsură se înaintează în vârstă i se cunoaşte adevărata valoare. Unul se transformă în oţet, altul devine vin nobil.  

Eu cred că acela care s-a născut cu suflet de artist simte profund durerile omeneşti. De aceea işi foloseşte darul alinând suferinţele altora, prin arta sa. Cu anii, activităţile umanitare, voluntariatul, metamorfoza spirituală, diversifică aptitudinile - lărgind orizontul. 

Aşa s-a născut Motto-ul meu:

"In tinereţe ne străduim să ne facem "un nume"La maturitate trebuie să folosim
numele spre binele altora".
In general, fondurile de ajutorare  au provenit din vânzarea CD-urilor şi a casetelor, a drepturilor de autor pe care le-am donat cauzei respective. M-am implicat nu numai în ajutorarea copiilor. Ca voluntar am distribuit mâncare caldă bătrânilor bolnavi şi singuri - programul "Meals on Wheels"- la SAGE.

Apoi la secţia de pediatrie a spitalului Overlook citeam poveşti micilor pacienţi seara la culcare. Programul pe care l-am iniţiat, "Adormind cu un zâmbet" şi-a propus să alunge teama de operaţie, ori de injecţie, cu ajutorul unor scurte povestioare in care jucam toate personajele, schimbându-mi vocea.

Ulterior, observând că in calendarul american erau trecute doar Ziua Mamei, Ziua Tatălui, a bunicilor, etc...dar nu şi Ziua Copilului, am propus oficialităţilor sărbătoarea de la 1 Iunie, cu care am crescut in Bucureşti.

Dar despre aceasta discutăm după “1 Iunie”, când voi avea noutăţi. Până atunci cei interesaţi, pot urmari evoluţia evenimentelor la  pagina http://margareta.com/june_first.htm

Margareta, în general oamenii au mai multe disponibilităţi să fie nefericiţi decât invers. Tu care ai fost şi ai rămas o luptătoare, dârză, hotărâtă, care n-ai lăsat niciodată să se bănuiască  vulnerabilitatea sensibilităţii tale ieşită la iveală doar prin creaţia ta, poţi să-mi spui ce inseamnă pentru tine fericirea?

A mângâia pletele Mariucăi până-mi adoarme in poală, a plănui viitorul cu Ghiuri la căldura statornicei iubiri, a asculta ploaia răpăind în geam in timp ce motanul nostru Bali toarce...Acestea sunt momente fericite, pentru mine . (foto: Margareta Pâslaru împreună cu fiica sa, Măriuca)

   Însă, când mă aşez la  pian, ori când filmez, perfecţionismul devine o sursă de nefericire ştiind că intotdeauna se poate " şi mai bine". Nu uit zicala: " nota 10 este pentru Dumnezeu, 9 pentru elev". Dar este în acelaşi timp şi un stimultent.

Şi azi mi se mai cere compoziţia "Timpul"...Publicul meu credincios m-a răsplătit cu nota 11 şi ii mulţumesc. Satisfacţia lucrului bine făcut poate fi numită fericire.  
Care a fost cel mai greu moment din viaţa ta?

Sunt multe momente care concurează la "cel mai greu"… Pentru a urca de pe un pisc inalt pe altul trebuie să cobori in vale. Sus, jos, iarăşi sus, este viaţa pe care o prezint în cartea autobiografică la care lucrez de câţiva ani. In ciuda interdicţiilor şi a suspendărilor din anii '60, '70, mi-am urmat crezul artistic.

Nu numai cântând, jucând în film sau pe scenă dar şi scriind versuri pentru compoziţii ca cea a lui Bogardo “Ca tine nu e nimeni”; “Pasărea măiastră” a lui Vasile V. Vasilache (care a luat Premiul Tineretului);” Să fi învingător” a lui Temistocle Popa – le-aş înşira pe toate sunt prea multe însă şi spaţiul nu-mi permite. De altfel se găsesc enumerate în site-ul tău.

Nu erau versuri, ci texte de muzică uşoară…cuvinte de dragoste…

Au urmat compoziţiile tale pe versurile unor poeţi consacraţi, cum ar fi Ana Blandiana cu « Lasă-mi toamnă pomii verzi » pe care clasamentele o enumeră printre cele mai iubite melodii ale secolului XX in România. Apoi „Păsările“ pe versurile lui Eminescu; “Romanţa soarelui” după Ion Minulescu... şi iarăşi lista ar fi mult mai lungă. Ca în cele din urmă să compui pe propriile tale versuri cum are fi “Timpul”; “Cheia fericirii”; „Dacă ai ghici”; ”Pasiunea” …din nou trebuie să mă integrez spaţiului, dar titluri ar fi multe.

Faptul că anumite compoziţii proprii au plăcut colegilor de breaslă, mi-a dat incredere  De pildă regretata Anda Călugăreanu mi-a cântat “Timpul” in turneele din Germania. Păuniţei Ionescu i-am compus special “Voroneţ” pe versurile Constanţei Buzea. Corina Chiriac mi-a cântat cu succes piesa comică“Bâlbâitul” (muzica si text), Marian Stere a imprimat “Eu şi Timpul” versuri V. Carianopol.  Angelei Similea i-am oferit compoziţia “Flăcări” pe care a inregistrat-o excepţional.  Intotdeauna voi dărui creaţiile mele celor interesaţi, pentru a le adapta stilului lor. Pentru corul Palatului Copiilor din Bucureşti am compus muzica şi versurile melodiei “Omul bun invinge” 

orchestrată de Ionel Tudor iar pentru copiii lumii piesa“ Our Day, Children’s Day” dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, orchestrată de Dave Davis şi inregistrată in Summit.  Strădaniile mele de-a lungul vieţii au fost pentru oameni, de dragul publicului, o perpetuă dăruire... Fiecare artist crează o treaptă care serveşte la urcuşul noilor talente. În afara textelor proprii  mă  inspiră versurile in care mă regăsesc.
Regretatul poet Virgil Carianopol mi-a trimis cu dedicaţie un volum de versuri din care face parte şi poezia “Flăcări”, în care parcă mi-a ghicit sufletul.

« Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul, Ca mii şi mii de stele.
Ii luminez pe cei din preajmă, Arzându-mi visurile mele. 
Ştiu, se va stinge crud odată, Această flacără, stindard
Da-mi pare rău că se va stinge, Fiindcă trăiesc numai cât ard...”

Julia Maria Cristea - Viena
Scriitoare si jurnalista independenta
Fost redactor Radio, Electrocord - Bucuresti

________________________________________________________________________________

Gandul 6 iunie 2005 - Anul I, Numarul 29 / Diana Popescu


Margareta Pâslaru, invitat special la TIFF:

„Totul porneşte de la un vis“


- Din nou acasă. Cum vă simţiţi?
- Foarte emoţionată. Sâmbătă seară, la Gala de premiere, aveam un nod în gât, mă temeam să nu-mi dea lacrimile, să mă fac de râs. M-am descurcat...Pentru mine e o onoare, îi mulţumesc domnului Tudor Giurgiu, directorul festivalului, că m-a invitat la Cluj.

- Succes aţi avut în Romania, nu vă lipseşte nici în Statele Unite. Vă lipseşte ceva de acasă?
- Le păstrez pe toate în suflet, n-am senzaţia că-mi lipsesc, pentru că nu m-au părăsit niciodată. Adaptarea a fost dificilă, americanii au alt fel de a gândi, de a trăi, durează până incluzi toate astea în propriul tău „sistem“. Îmi lipseşte, poate, o anumită exuberanţă tipic românească, anglo-saxonii sunt mai reci. Poate că e mai bine să fii un pic reţinut, pentru neavizaţi sentimentele lăsate libere pot părea o exagerare.

- Cum ar fi arătat viaţa dumneavoastră dacă n-aţi fi plecat, acum mai bine de 20 de ani, în America?
- Pasiunea faţă de meserie ar fi rămas aceeaşi, aş fi continuat să lupt pentru visul meu. Sunt o visătoare, totul porneşte de la un vis.
N-am făcut o analiză, nu mi-am imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă nu plecam. Cert este că am avut şansa de a învăţa atât de multe, încât am considerat America o şcoală. Un experiment continuu, o metamorfoză din care am avut numai de câştigat. Am trecut de cealaltă parte a camerei, ceea ce este fascinant. Am învăţat formatul digital, îmi produc singură emisiunile tv, fac montajul. Eu şi butoanele, cine şi-ar fi închipuit...
Am continuat, totuşi, într-un fel sau altul, ceea ce făcusem înainte. Pentru coloana sonoră a emisiunilor folosesc numai muzică clasică. E urmarea celor şapte ani de pian. Apare, cu întârziere, de unde nu te-aştepţi. Înainte de a face televiziune, am lucrat 10 ani în galerii de artă. (După ‚90, au început să se închidă). Una dintre primele emisiuni a fost dedicată pictorilor, problemelor cu care se confruntă. Aşa se leagă toate.

- Cum sunt privite emisiunile culturale în Statele Unite?
- Toată lumea face emisiuni despre sport, religie, foarte multă politică. Aşa că o mulţime de ramuri culturale, neglijate, mi-au stat la dispoziţie. Am promovat ceea ce alţii nu promovează.
Am avut şi norocul de a lucra într-un studio mic, unde am putut experimenta. Într-un studio-mamut faci ce ţi se spune. Acum, după 4 premii pentru emisiuni culturale, mă bate gândul să lucrez pentru mine, ca să am libertate totală. Aşa îi pot ajuta pe ceilalţi, punându-mă în acţiune şi în umbră. Eu nu apar în emisiunile mele. Şi nici vedete care să intervieveze invitaţii nu există, ar capta toată atenţia asupra lor. Protagoniştii trebuie lăsaţi să spună ce îi preocupă, ce îi interesează, nu ce ne trece nouă prin cap să-i întrebăm.

- Aveţi multe de făcut în televiziune, muzica în ce stadiu a rămas? Nu le pregătiţi nimic românilor de-acasă?
- Ar fi un vis frumos. Fiecare artist îşi doreşte asta. Dar eu sunt cu picioarele pe pământ şi-mi dau seama că vin iar şi iar alte generaţii, care nu mi-au ascultat cântecele. Publicul meu de astăzi nu-mi cumpără albumele, dau banii pe medicamente. Poate de aceea nu m-am hotărât dacă să lansez un nou disc, dacă va interesa pe cineva. Mai degrabă aş da compoziţiile noi unor tineri, să le orchestreze ca pentru cei de vârsta lor. Am lucrat cu tineri, îmi plac nebuniile lor, de-acolo iese scânteia care poate isca un "incendiu".

________________________________________________________________________________


EVENIMENTUL ZILEI
Margareta Paslaru isi scrie autobiografia
Anca Nicoleanu
Marti, 23 Noiembrie 2004

Cunoscuta artista locuieste acum in SUA, unde produce emisiuni TV, compune melodii si se implica in actiuni umanitare
Despre Paslarita, regretatul compozitor George Grigoriu spunea: “Margareta Paslaru - un mit al muzicii usoare romanesti”. In 1958, o copila de 15 ani isi facea debutul in muzica usoara la Casa de Cultura Grivita Rosie, acompaniata de Paul Ghenter. Sansa ei se va numi George Grigoriu, care ii va compune “Chemarea marii”, primul ei mare slagar, cu care bate toate recordurile de vinzari ale anilor ‘60. Tot ceea ce a urmat, spectacole si premii, aparitii in filme si piese de teatru si un extraordinar succes la public, va duce la crearea mitului Margareta Paslaru. De multi ani, Margareta locuieste in Statele Unite. Artista produce emisiuni de televiziune la TV36, din Summit, New Jersey. Continua sa compuna melodii, se implica in actiuni umanitare si lucreaza la volumul autobiografic.

In ce imprejurari v-ati descoperit pasiunea pentru televiziune?
Daca ne gindim ca am debutat o data cu inceputurile televiziunii in tara, nu-i de mirare ca am iubit-o. Am petrecut jumatate din viata in studiourile Televiziunii Romane. Sfaturile insumate, “lectiile practice”, mi-au servit in Statele Unite unde am adaugat latura tehnica. Urmind cursuri de specialitate mi-am insusit si montajul non linear pe computer, devenind astfel independenta, un om-orchestra, cum se spune pe aici.

Ce pregatiti pentru decembrie la televiziunea unde lucrati?
Fiecare producator si-a ales un subiect special. Firma mea, “M” Soul Productions, a pregatit pentru TV36 emisiunea “The Women of Summit”, inspirata de Calendarul 2005. Am filmat povestea a 12 femei, fiecare identificindu-se cu o luna a anului. Prezentatorul care le-a intervievat a fost chiar primarul orasului Summit. Subsemnata reprezinta luna iunie, fiind initiatoarea Zilei Internationale a Copilului si fondatoarea taberei muzicale. Selectia celor 12 femei a fost facuta de un grup anonim, iar fondurile obtinute din vinzarea calendarului sint donate familiilor nevoiase si organizatiilor de binefacere.

Va implicati in numeroase actiuni umanitare...
Continuu ceea ce am inceput cu ani in urma, adaugind noi actiuni. Iau parte la diferite colecte: de rechizite scolare, alimente, articole de imbracaminte, jucarii, dulciuri, donindu-le organizatiei “Bridges”. Numele simbolizeaza puntea sufleteasca de ajutorare. In fiecare vineri seara, un convoi de masini pleaca din Summit spre New York si Newark. Ajunsi acolo, voluntarii impart donatiile generoase persoanelor care traiesc sub poduri ori in adaposturi. Paralel, am creat si emisiuni speciale in cadrul serialului “Human Mosaics”, intervievind conducerea organizatiei, afisind numarul de telefon la care publicul poate obtine informatii suplimentare.

Va continuati activitatea muzicala in America?
Compun, chiar daca nu am timp sa inregistrez. In aceasta vara am fondat “The ICD Music Camp” pentru elevii talentati fara posibilitati materiale.

Fiica dv., Ana-Maria, va mosteneste talentul artistic?
Talentul ei se manifesta in directii interesante. De pilda, ea va crea ilustratia cartii autobiografice la care lucrez de citiva ani. Cu doua mastere in domenii practice, limbi straine si investitii internationale, sper ca viitorul sa ii ofere implinirile dorite.

Sinteti prima solista din Romania care a sustinut un recital de doua ore, in 1968, cind sarbatoreati zece ani de cariera. Ati accepta sa sustineti acum, in Romania, un “one woman show”?
In ‘98 si ‘99, cu prilejul sarbatoririi a 40 de ani de la debut, am sustinut in Statele Unite si Canada un astfel de recital. In momentul de fata, fac seminarii pentru tinerii incepatori in ale televiziunii. Am dezvoltat exercitii practice referitoare la lumina cadrului, la estetica, oferind consultatii artistice invitatilor.

De ce credeti ca ati avut un atit de mare succes la public?
Mi-am luat vocatia in serios, cizelind darurile de la Dumnezeu.
Trebuia sa fim perfecti, altfel nici nu se putea. Emisiunile se transmiteau in direct, cu orchestra cu tot. Imaginati-va, Revelionul era pe viu intreaga noapte. Daca gresea careva se auzea in toata tara... Trebuia sa cinti perfect, sa te misti perfect, sa arati perfect! Probabil ca am fost omul potrivit la locul potrivit, satisfacind cerinta.
In anii ‘58-’60 televiziunea era o noutate, aducind in casele oamenilor tineri talentati, chipuri expresive, voci originale.

Zece ani nu vi s-a acordat viza de iesire din tara, in regimul Ceausescu. Cum ati reusit sa emigrati?
Cartea autobiografica la care lucrez va comenta acea perioada.

Daca v-as raspunde acum, cine ar mai cumpara cartea?
“Poate voi lucra la un post de radio, in Bucuresti”
V-a fascinat radioul dintotdeauna. Vi s-a oferit ocazia sa lucrati intr-un post de radio?
Inca nu. Poate se va intimpla la Bucuresti.

De ce va e dor adesea?
Am ramas o sentimentala, mi-e dor de familie, prieteni si de Bucuresti. Tinem legatura prin telefon si e-mail.

Va doreati sa infiintati in Romania un muzeu al muzicii usoare romanesti, dar si “The Romanian Food Bank”, in colaborare cu Crucea Rosie si marile magazine alimentare. De ce nu s-au concretizat aceste proiecte?
Totul cere timp, pregatire, sponsori, rabdare... Ma bucur ca mentionati aceste proiecte, s-au facut progrese. In vara anului 2003, fiind in Bucuresti, am vizitat sediul Crucii Rosii Romane, unde sperantele mi-au fost reinnoite. In ceea ce priveste muzeul, tot in 2003 am avut bucuria de a discuta ideea cu multi care s-au aratat entuziasmati. Arsinel si Aurel Storin, de la Teatrul “Tanase”, m-au incurajat. Amabili, mi-au lansat invitatia de a participa la redeschiderea salii din Calea Victoriei. Ma ocup deja de formarea unui consiliu cu ajutorul caruia sa putem gasi si obtine cladirea adecvata pentru muzeu. Colectarea materialului pentru orice muzeu cere mult timp si voluntari inimosi. Mi-l imaginez deja, filmindu-l cu ochii sufletului, de la Zavaidoc, Cristian Vasile si Zamora, la Gica Petrescu. Maestrul Sile Dinicu a lucrat cu multi: Doina Badea, Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Dan Spataru, inclusiv subsemnata. Fiecare artist creeaza o treapta care serveste la urcusul noilor talente

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.