Faceți căutări pe acest blog

luni, 10 februarie 2014

Margareta Paslaru apreciata de oameni de cultura - citate extrase de pe booklet CD "Margareta 70"


"( . . . ) Un moment emoţionant a avut-o protagonistă pe Margareta Pâslaru. Interpreta căreia i s-a atribuit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate a fost ovaţionată minute în şir de o sală arhiplină. (...)" Cotidianul 13.03.2007


"(...) În era noastră, ne-am bucurat de harul polivalent al multor artişti, încă din vremuri memorabile. O asemenea artistă este actriţa Margareta Pâslaru, al cărei glas inegalabil a răsunat armonios şi în teatru, şi în film. Încă de la debutul său, recunoscută de marii noştri regizori, a ocupat scena şi ecranul cu egală distincţie şi emoţie. În amintirea mea cinematografică, Margareta Pâslaru s-a afirmat generos, plătind de câteva ori preţul talentului şi al frumuseţii. Jocul şi cântecul său se regăsesc în acest amestec inedit de candoare şi senzualitate.(...)" - acad. Mihnea Gheorghiu, preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audio visual a Academiei Române şi preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, iulie 2011

"(...) A reuşit timp de decenii să ne tulbure cu cântecele ei, cu glasul ei, cu felul ei de a fi pe scenă, într-un mod de necopiat şi de neatins de nimeni altcineva. Margareta Pâslaru a reuşit să schimbe
culoarea copacilor care rămân şi toamna verzi”(...)"  - Caterina Stan - lansare CD ”Lasă-mi toamnă pomii verzi”, Magazinul Muzica, 24.01.2010

"(...) a început să joace şi ”iepuraşul” a dispărut şi s-a născut o actriţă: Margareta Pâslaru. Şi, sigur, glasul Margaretei şi inteligenţa ei muzicală au dus la împlinirea totală a rolului. (...) Polly devenea mai prezentă, mai conturată şi la premieră Margareta a cunoscut victoria! Debutul ei a însemnat totodată şi consacrarea unui talent autentic.(...)" - Liviu Ciulei, octombrie 2005; cartea ”Eu şi Timpul”

Jurnalul Naţional - 20 noiembrie 2007: Margareta Pâslaru - un mit al muzicii uşoare: "(...) o Margareta care a ştiut întotdeauna care-i este drumul. Un drum, pe care şi l-a croit singură, dar cu încrederea în îndrumarea noastră , conştienţi fiind de faptul că se năştea o stea.(...)" Ileana Pop, 2007

"(...) Vă repet, ascultătorii mi-au spus de multe ori când eram la microfon, şi prin ei - care sunt sute de mii - am reuşit să o cunosc, să o recunosc pe Margareta Pâslaru, marea artistă (...)" Titus Andrei - lansare CD ”Lasă-mi toamnă pomii verzi”, Magazinul Muzica, 24.01.2010

"(...) Am copilărit, am fost adolescent, am fost tânără şi iată-mă şi acum tot cu cântecele Margaretei Pâslaru. Pentru că este o mare, o mare personalitate a muzicii noastre.(...)" - Elise Stan, lansarea CD-ului de autor “Margareta – 50 de ani de la primul disc – Lasă-mi toamnă, pomii verzi”, Târgul Gaudeamus, 20.11.2010

"(...) Margareta Pâslaru a demonstrate prin tot ceea ce a realizat în viaţă că este dăruită cu har şi că şi-a urmat cu sfinţenie vocaţia. (...) Margareta Pâslaru, poate nu ştiaţi, figurează în Lexiconul Uniunii Compozitorilor şi muzicologilor.(...)" - Relus Mureşan Bookfest, 2.06.2012

"(...) pe lângă multe premii şi distincţii acordate de-a lungul timpului, ieri, cunoscuta artistă a primit Ordinul Coroana României în grad de Cavaler din partea Regelui Mihai, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Peleş.(...)" - ”OMUL ZILEI” de Paul Rogojinaru - Jurnalul Naţional 13.05.2013

"(...) Dacă pentru noi, muritorii de rând, timpul n-are răbdare şi trece ca tăvălugul printre noi şi peste noi, de cele mai multe ori, iată, instituţia Margareta Pâslaru a încremenit într-o poză de statuie antică, în care ne-a făcut mai bine de 50 de ani nouă, românilor, şi nu numai lor, şi pe multe alte meridiane ale lumii, viaţa mai trăibilă, mai posibilă, ne-a făcut să visăm, ne-a făcut să ne identificăm cu ochii aceia frumoşi o izbândă de fiecare dată, precum farul din Alexandria. Şi nu întâmplător spun „precum farul din Alexandria” pentru că înspatele Margaretei Pâslaru se află o bibliotecă, o pinacotecă, un muzeu. (...)" - Ruxandra Săraru; Librăria Cărtureşti, 22.10.2012

"(...) am considerat parcurgând paginile de creaţie ale doamnei Margareta Pâslaru că domnia sa face parte din clasicismul muzicii româneşti prin valoarea compoziţiilor pe care le are, prin impactul acestor compoziţii asupra tuturor generaţiilor aş spune, de la cei mai vârstnici până la cei mai tineri.(...)" Prof. dr. Mihai Cosma; lansare Muzica, 24.11.2010; TVR3, 25.11.2010

Dragi ascultatori,
Dacă ochii sunt oglinda sufletului, inspiraţia pictează canavasul muzicii mele în culorile trăirilor. Fie tumultuos-dramatice, fie exploziv-optimiste sau triste. Diversitatea lor alimentează focul creaţiei, exprimată în trecut prin ritmuri de la vals, tango, twist, rumba, cha-cha, reggae, la rock'n'roll şi blues, până la ritmuri pop contemporane, abordate în compoziţiile maturităţii artistice. Apreciez faptul că tineri solişti mi-au preluat piesele, iniţiativa lor confirmă circulaţia limbajului universal al muzicii.
Rămân recunoscătoare Mariei Tănase pentru îndemnul pe care mi l-a dat în 1962, de a interpreta folclor. Veţi asculta cântece populare nelipsite din repertoriul meu, adăugând la colecţia dumneavoastră şi o parte din înregistrările perioadei 2006 - 2013 inclusiv.
Ideile, germinate în timp, mă trezesc la ivirea zorilor şi în al 55-lea an de meserie pentru a le înveşmânta în muzică. Ele sunt daruri pentru tinerii pe care îi susţin.”În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora”. Fiecare premiu poartă diamantele trudei, aurul respectului, platina valorii, recunoscută de profesionişti.

La mulţi ani Radio România!
Am ascultat radioul la aparatul bunicului. Apoi mi-am petrecut adolescenţa, tinereţea şi maturitatea colaborând cu marii profesionişti ai radioului public. Le mulţumesc în numele miilor de ascultători care şi astăzi, după 55 de ani de la debutul meu, se bucură să-mi audă glasul în casele lor. La Mulţi Ani Radio România! A te felicita şi la cei 85 de ani, este un privilegiu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.