Faceți căutări pe acest blog

duminică, 31 ianuarie 2016

Margareta Paslaru prezinta pe ... Mihail



"Ma ucide ea"- povestea interpretului si autorului (muzica si text), Mihail. Artistul canta live o noua compozitie in stil propriu; fragment din emisiunea "Espresso de week-end" cu Daniela Ivanov, Radio Romania Cultural, editia 31. 01.2016

Click audio: Margareta Paslaru prezinta pe ... Mihail






vineri, 29 ianuarie 2016

Margareta Paslaru - Premiul de Excelenta Itsy Bitsy, categoria Muzica pentru copii


Sursa: itsybitsy.ro/ 29.01.2016

Premiile de Excelenta Itsy Bitsy – Muzica pentru copii


Itsy Bitsy premiaza artistii romani consacrati, care au inclus in repertoriul lor muzica pentru copii si care au lucrat in beneficiul copiilor si familiilor. Iar castigatorul este…

Margareta Paslaru, care, pasind in al 59-lea an de activitate, a inspirat copiii si a creat in folosul lor si al artei.
Cine nu isi mai aduce aminte de Zana cea Buna sau de Educatoarea din Veronica? Chiar si daca ar fi vorba doar de aceste doua roluri, Margareta Paslaru ar merita Premiul de Excelenta Itsy Bitsy, intrucat a fost idolul a nenumarate generatii de copii.
Insa cariera sa inseamna mult mai mult de atat si depaseste barierele varstei, limbajului sau diferentelor culturale.

De-a lungul amplei sale cariere, Margareta Paslaru:
- a importat in Romania conceptul de Food Bank, din Statele Unite ale Americii, colaborand cu Crucea Rosie, pentru a lansa Banca de Alimente – in ajutorul oamenilor nevoiasi;
- a initiat programul Vise frumoase copii – pentru micii pacienti de la Spitalul Grigore Alexandrescu – proiect prin care copiii pot asculta basme povestite de artista, prin difuzoare;
- a lansat albumele de autor „Actorii canta” si „Stelele filmului canta”, in beneficiul artistilor varstnici, cu probleme de sanatate.

Acestea sunt doar cateva dintre proiectele derulate in tara. Peste hotare, in SUA, Margareta Paslaru a avut o intensa activitate de voluntariat, in folosul comunitatii, participand la proiecte precum „The Food Bank” si „Meals on Wheels”. De asemenea, a organizat „Ziua Internationala a Copilului” la San Francisco, lansand propria compozitie, muzica si text, pe CD-ul cu acelasi nume, „Our Day, Children’s Day”.

In 2014, artista a fost invitata la Gala Allegretto 40, unde a primit Diploma de Excelenta pentru colaborarea sa cu corul de copii, care i-a interpretat compozitiile la Gala Crucea Rosie si Gala UNITER, piese difuzate si pe Itsy Bitsy FM, precum: „Setea de a cunoaste” si „Bucuria de a canta”, ambele muzica si text.
„Faptul ca pot face bine prin muzica imi da aripi”, scrie Margareta Paslaru pe site-ul sau.

La aceasta categorie de la Premiile de Excelenta Itsy Bitsy, nominalizati mai sunt:

Nicu Alifantis – Cantaret si compozitor iubit atat de parinti, cat si de copii, cu o cariera de peste 40 de ani.
In 2015, artistul a lansat primul sau album pentru copii, Sotron, care a fost primit foarte bine de public. Dar acesta nu a fost primul moment cand Nicu Alifantis a cochetat cu muzica pentru copii. In 1973, cantautorul compunea muzica pentru spectacolul „Intalnirea mea cu Micul Print”, de la Teatrul Maria Filotti, din Braila. Apoi, au urmat multe alte colaborari cu teatrele de copii din Bucuresti – Tandarica, Ion Creanga si Excelsior. Multe dintre piesele de pe albumul Sotron se regasesc si pe Itsy Bitsy FM, fiind indragite de micii ascultatori.
Dana Nalbaru – Artista care a crescut alaturi de fanii sai si care, acum, contribuie la cresterea unui nou public.
Cei care sunt parinti de copii mici, acum, abia intrau in adolescenta cand Dana Nalbaru, pe atunci membra a grupului Hi-Q, ne invata cantecul „Gasca mea”. Iar piesa a rezistat in timp si a fost o inspiratie pentru multi copii. 
Odata ce a devenit mamica, artista a continuat sa empatizeze cu fanii sai (si ei ajunsi la varsta de parinte) si, in 2015, le-a facut doua cadouri: albumul Bucurii Pentru Copii si site-ul Povesti pe Bat, unde creeaza povesti personalizate.


miercuri, 27 ianuarie 2016

Margareta Paslaru - Artist plurivalent - Trofeul de excelenţă pentru întreaga activitate UARF 2016


22 ianuarie 2016, Gala UARF
Regizorul, scenaristul, scriitorul şi profesorul Ioan Cărmăzan, preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România i-a inmanat legendarei artiste “Trofeul de excelenţă pentru întreaga activitate Margareta Paslaru – Artist plurivalent”



________________________________________________________________

Sursa: Mediafax/ 23.01.2016
"(...) Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru a primit trofeul de excelenţă pentru întreaga activitate la cea de-a patra ediţie a galei premiilor Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), care s-a desfăşurat vineri seara, la Bucureşti. (...)"





marți, 26 ianuarie 2016

Omul de Azi - Margareta Paslaru


Sursa: eazi.ro/ 25.01.2016
http://www.eazi.ro/omul-de-azi/margareta-paslaru


Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru a fost distinsă cu „Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate“.
Trofeul i-a fost înmânat vineri, de regizorul, scenaristul şi scriitorul Ioan Cărmăzan, în cadrul Galei Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF). Cineastul este preşedintele acestei instituţii. „Această onoare mă duce cu gândul la toţi regizorii de film, teatru şi televiziune care m-au ales, toţi compozitorii cu care am lucrat“, a spus Margareta Pâslaru, menţionând întreaga echipă din spatele realizării unui film. „Absolut fiecare a contribuit cumva la această longevivă activitate“, a afirmat artista, adăugând că anul acesta împlineşte 59 de ani de carieră. Premiile UARF sunt acordate persoanelor care au o prezenţă remarcabilă în mediul cultural.


luni, 25 ianuarie 2016

Margareta Paslaru Trofeul M.I.D.E.M. - Discul de Marmura - Gala M.I.D.E.M. 1969 - Cannes


Pentru vanzari discografice constante si de 100 de melodii inregistrate pe disc, Margaretei Paslaru ii este oferit, in decembrie 1968, “Discul de Aur” Electrecord.

Ca urmare, este invitata Targul International al Discului de la Cannes iar Gala M.I.D.E.M. 1969 a avut loc pe 25 ianuarie. Este, pana acum, singura interpreta de muzica usoara din tara noastra care a primit Trofeul M.I.D.E.M. La festivitatea de decrenare, Margareta Paslaru a fost aplaudata pe scena alaturi alti de mari interpreti: Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano. In acel an, Supertrofeul MIDEM a fost acordat decanului de varsta al sansonetei franceze, Maurice Chevalier, cu prilejul aniversarii a 80 de ani.
De la stinga, randul 1: Margareta Paslaru, Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie,
Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez,
Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano

Margareta Paslaru felicitata de Maurice Chevalier
Gala M.I.D.E.M., Cannes, Franta 1969


Sursa: Contemporanul / 31ianuarie 1969: MARGARETA PASLARU SI DISCUL DE MARMURA


Intoarsa zilele acestea de la Cannes, unde a fost invitata la festivitatile Targului international al Discului (M.I.D.E.M.), Margareta Paslaru a adus cu sine o noua confirmare a harului si tenacitatii sale artistice: trofeul M.I.D.E.M., acordat cantaretilor celor mai populari, ale caror discuri au fost in mod constant cele mai solicitate. Pe estrada unde defileaza de obicei marile vedete ale filmului, au putut fi de asta data aplaudati "idolii" muzicii usoare: Dalida, Mireille Mathieu, Amalia Rodriguez, Adriano Celentano, Udo Jurgens etc. Printre ei, si Margareta Paslaru. Reamintim ca supertrofeul M.I.D.E.M. a fost acordat decanului de varsta al sansonetei franceze, Maurice Chevalier, cu prilejul aniversarii a 80 de ani. Odata cu trofeul din marmura, Margareta Paslaru ne-a adus si o serie de instantanee fotografice, dintre care l-am ales pe acesta: Dalida si Margareta Paslaru
















Margareta Paslaru alaturi de Dalida, Mireille Mathieu si Adriano Celentano la
Targul International al Discului Cannes, Franta, 1969


Sursa: Saptamana culturala a Capitalei Nr.5 / 31 
ianuarie 1969 Tur de orizont: MARGARETA PASLARU LA TARGUL INTERNATIONAL AL DISCULUI - CANNES 1969: 
Fara indoiala, 1969 se anunta un an bun pentru populara noastra cantareata de muzica usoara. Decernarea, in tara, cu putina vreme in urma, a "Discului de aur" i-a adus invitatia de a participa la traditionalul Targ international al discului (M.I.D.E.M.) care se desfasoara anual la Cannes.
- La acest targ, ne spune Margareta Paslaru, participa laureatii discurilor de aur, dovezi ale succesului obtinut de inregistrarile lor in decursul unui an. Deci, la actuala editie a targului, desfasurata intre 20-25 ianuarie au fost prezenti numerosi cantareti celebri din diverse tari, cu totii posesori ai acestui premiu atestandu-le popularitatea in 1968. Avand bucuria si cinstea sa fiu prima reprezentanta a Romaniei la aceasta manifestare internationala, nu pot sa nu-mi exprim satisfactia de-a fi obtinut "Trofeul M.I.D.E.M." alaturi de cantareti ca Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Adamo, Karel Gott, Muslin Magomaev.
- Alte prezente la aceasta sarbatoare a muzicii usoare?
- La Gala trofeelor, care a avut loc la 25 ianuarie in Palatul festivalurilor de la Cannes, au cantat ca invitati de onoare o seama de celebritati mondiale: Gilbert Becaud, Sergio Endrigo, Mary Hoppkin, Masiel. De asemenea, un "supertrofeu" al M.I.D.E.M. a fost inmanat, in semn de pretuire pentru intreaga sa cariera artistica, lui Maurice Chevalier. Am fost totodata martora la decernarea trofeelor M.I.D.E.M. pentru creatie, care au revenit la aceasta editie a targului lui Gilbert Becaud pentru " Et maintenant" si lui Ruskin pentru "Le temps des fleurs" - melodie lansata de Mary Hoppkin, si care i-a adus cantaretei celebritatea. (...)



duminică, 24 ianuarie 2016

Margareta Paslaru prezinta pe ... Crina Tofan


Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film UARF a premiat-o pe actrita-eleva de 11 ani Crina Tofan, pentru rolul "Ema la 12 ani", în filmul "Live" de Vlad Păunescu. Ascultati primul ei interviu difuzat in emisiunea “Espresso de week-end cu Daniela Ivanov”, Radio Romania Cultural; fragment din editia 24.01.2016

Audio:  Margareta Paslaru prezinta pe ... Crina Tofan




sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Agerpres: Margareta Pâslaru și Marian Crișan - printre premianții Galei UARF


Sursa: Agerpres / 23.01.2016 / autor Oana Ghita


Actrița și cântăreața Margareta Pâslaru și regizorul Marian Crișan s-au numărat printre premianții Galei Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) ce a avut loc vineri, la București.

Ioan Cărmăzan, președintele UARF, discută cu Margareta Paslaru, 
la cea de-a a IV-a ediție a Galei U.A.R.F

"Suntem o entitate clară, suntem o entitate limpede iar în ultimii ani prezența noastră în peisajul cultural este destul de activă", a spus președintele UARF, Ioan Cărmăzan, în deschiderea galei.

Acesta a explicat că premiile UARF sunt acordate persoanelor care au o prezență remarcabilă în mediul cultural.


"UARF-ul nu este dependent de anul cinematografic. Încercăm să răsplătim oameni care reprezintă ceva în peisajul cultural (...) e o opțiune pur subiectivă", a adăugat Cărmăzan.

Primul trofeu al serii, "Premiul de excelență pentru întreaga activitate", i-a fost acordat Margaretei Pâslaru. 

"Această onoare mă duce cu gândul la toți regizorii de film, teatru și televiziune care m-au ales, toți compozitorii cu care am lucrat", a spus ea, menționând întreaga echipă din spatele realizării unui film. "Absolut fiecare a contribuit cumva la această longevivă activitate", a afirmat artista, adăugând că anul acesta împlinește 59 de ani de carieră.

Un alt premiu pentru întreaga activitate i-a revenit actorului Remus Mărginean, în timp ce premiul pentru regie i-a fost acordat lui Marian Crișan.

"Am copilărit cu filmele la care unii dintre dumneavoastră probabil ați lucrat (...) Poate ar trebui să fim mai solidari, mai uniți, pentru că avem un motiv pentru asta — cinema-ul", a spus Marian Crișan.

Premiul pentru critică de film i-a fost acordat lui Ioan Pavel-Azap iar premiul pentru actorie — rol feminin — Iuliei Dumitru. Premiul UARF pentru actorie — rol masculin i-a revenit lui Nicodim Ungureanu iar premiul pentru imagine — debut, lui Pătru Păunescu, pentru "Doar cu buletinul la Paris", de Șerban Marinescu.

Premiul "Tânără speranță — actorie" i-a revenit Ralucăi Aprodu, iar trofeul UARF pentru imagine, lui Liviu Mărghidan.

Premiul UARF pentru scenografie i-a fost acordat lui Mihai Dorobanțu iar premiul de excelență pentru întreaga activitate, regizorului Adrian Istrătescu-Lener.

Regizoarea Cristina Iacob a primit premiul "Pentru succes de box office la film românesc de debut" pentru producția"Selfie", care a avut peste 100.000 de spectatori.

"Premiul pentru cel mai prolific producător de film și televiziune din România" i-a fost acordat lui Adrian Sârbu.

Crinei Tofan i-a fost acordat, în cadrul galei, un premiu special pentru rolul "Ema la 12 ani", în filmul "Live" de Vlad Păunescu.

De asemenea, în cadrul galei UARF, actrița și cântăreața Ileana Șipoteanu a primit "Premiul de Excelență cu prilejul împlinirii a 30 de ani de activitate artistică".

AGERPRES/(A, AS — autor: Oana Ghiță, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Lăzăroiu)



vineri, 22 ianuarie 2016

Margareta Paslaru printre invitatii la Gala Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film 2016


Sursa: uarf.ro / 18.01.2016 / autor Valentin Alexandru

  

C O M U N I C A T
Gala Premiilor U.A.R.F.  Ediția a IV a  2016

Gala U.A.R.F.(Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România) - 2016 reprezintă un eveniment cultural devenit tradiție, în cadrul căruia vor fi decernate premii celor mai bune realizari cinematografice si celor mai importanti cineasti pentru: regie, scenografie, imagine, actorul anului, critica literara si de film, film independent, alte distinctii menite sa rasplateasca munca si creatia artistica.
Anul acesta, evenimentul va avea loc în data de 22 ianuarie 2016, ora 18.00, la Centrul Cultural „Petöfi Sándor”.
Regizorul, scenaristul, scriitorul si profesorul Ioan Carmazan, presedintele Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din România – UARF - va acorda “Clachete de Aur”, “Diplome de Excelenta” si premii de recunoastere a valorii artistice.
Alaturi de membrii Uniunii, vor fi invitate personalitati ale filmului românesc, printre care se remarca: Dan Pita, Dorel Visan, Ileana Stana Ionescu si Andrei Ionescu, Horatiu Malaele, Cristian Sofron, Dumitru Lupu, Ileana Sipoteanu, Margareta Pâslaru, Geo Dobre, Serban Marinescu, Remus Margineanu, Cristian Comeaga, Ilinca Goia, Liviu Craciun, Petre Moraru, Bogdan Stanoevici, Radu F. Alexandru, Bogdan Ficeac, Marian Crisan, Iulia Dumitru, Pavel Azap, Bobby Paunescu, Toma Enache, Valentin Teodosiu,  Vladimir Gaitan, Gheorghe Zamfir, Viorel Sergovici, Cristina Iacob, George Mihaita, Maia Morgestern, Irina Movila, Brândusa Novac, Catalin Saizescu... si alte nume sonore ale artei si culturii cinematografice
Suntem convinşi de faptul că şi ce-a de-a IV-a ediție a Galei Premiilor U.A.R.F. 2016 se va bucura de un real succes si de prezenta multor vedete si invitati speciali.

Transmite Prof. univ. dr. Ioan Cărmăzan, Preşedinte U.A.R.F. / Bucuresti, ianuarie 2016



duminică, 17 ianuarie 2016

Margareta Paslaru prezinta pe ... Daniela Popescu

Sursa: http://margaretapaslaru.blogspot.ro/2016/01/margareta-paslaru-prezinta-pedaniela.html

Daniela Popescu, castigatoarea Marelui Premiu la concursurile nationale si internationale din Romania, este eleva in clasa a XII-a la Colegiul National de Arta "Dinu Lipatti" clasa doamnei Georgeta Ionescu si bursiera a Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Recent a fost acceptata cu bursa si la Royal College of Music din Londra. 

Programul "Voluntarii muzicii" initiat de Margareta Paslaru cu ani in urma continua fara oprire si pe calea undelor la 'Espresso de weekend' cu Daniela Ivanov.
Margareta Paslaru sustine tineri talentati,  interpreti ai diferitelor genuri muzicale  - pop, clasic, jazz, folk, rap, opera, alaturi de artisti plastici, regizori de film. De asemenea, sprijina cauze meritorii prin muzica, precum CD-urile  "Actorii canta"- UNITER si "Stelele filmului canta" - UCIN  in beneficiul artistilor cu probleme de sanatate care s-au retras  de pe scena sau din lumea filmului.
Multumim Alex Buzica pentru asistenta. 



marți, 12 ianuarie 2016

Margareta Paslaru in revista Actualitatea muzicala nr.12 - eveniment "Stelele filmului canta"


Sursa: Actualitatea muzicala_ nr.12_2015/ autor: Oana Georgesu

“Stelele fimului canta”

Lansarea albumului “Stelele filmului cantă” i-a reunit la Magazinul Muzica pe unii dintre cei mai iubiţi actori ai teatrului şi ai filmului romanesc. Ei au răspuns iniţiativei Margaretei Paslaru de a interpreta piese compuse de indrăgita interpretă pentru un scop nobil: ajutorarea artiştilor varstnici, cu probleme de sănătate şi cu o stare materială precară. Acest nou proiect muzical cu scop caritabil a fost produs de Uniunea Cineaştilor din Romania (UCIN) şi este o urmare firească a succesul extraordinar de care s-a bucurat albumul “Actorii cantă” (două volume). Lansat in 2014, drepturile de autor au mers atunci la Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER pentru actorii in varstă şi bolnavi care s-au retras de pe scenă.

“Am conturat conceptul in 1993 şi, de atunci, fiecare CD, DVD şi audiobook lansat a avut o finalitate umanitarcaritabilă, inclusiv propria carte «Eu şi Timpul»” declara Margareta Paslaru intr-un interviu. “Am direcţionat banii incasaţi din drepturile de autor către Spitalul «Grigore Alexandrescu», către pensionarii Orchestrei Radio, UNICEF şi Crucea Roşie prin proiectul «Banca de Alimente», apoi către UNITER şi către tinerii de viitor care primesc «Premiul Anual pentru Originalitate», iar acum incasările vor merge către UCIN. Drepturile şi sumele rezultate din vanzarea CD-urilor facilitează procurarea medicamentelor costisitoare şi anumite tratamente de care au nevoie actorii. Nu ii putem uita pe aceia care au răspandit in lume gloria scenei romanesti şi a ecranului!”. La realizarea albumului “Stelele filmului cantă”, care cuprinde 21 de compoziţii proprii semnate Margareta Paslaru, orchestrate de George Popa, Andrei Kerestely, Călin Grigoriu (toate au fost inregistrate şi masterizate in studioul Jolt şi Andrei Kerestely), au contribuit pro bono caţiva dintre cei mai valoroşi actori, in frunte cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Maia Morgenstern, Florin Zamfirescu, Rodica Mandache, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea, Adriana Trandafir, Ştefan Velniciuc, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Jeanine Stavarache, Andreas Petrescu, Aurelian Temişan, Marian Ralea, Anca Sigartău, Silviu Biriş, Mihai Bisericanu, Marius Manole, Emilia Popescu, Ştefan Bănică jr. Şi Margareta Paslaru … cantă! Pe album a fost inclus cel mai longeviv şlagăr al Margaretei Paslaru, pe versurile Anei Blandiana, “Lasă-mi toamnă pomii verzi”, piesă interpretată impreună cu Florin Zamfirescu, Emilia Popescu, Marius Manole, Rodica Mandache, Anca Sigartău, Silviu Biriş şi Mihai Bisericanu. In memoria Constanţei Buzea artista interpretează piesa “Şi viaţa merge mai departe” pe versurile pe care poeta i le-a oferit interpretei in 1976, cu dedicaţie. Aceleiaşi autoare ii aparţine şi piesa care deschide albumul, interpretată de Maia Morgenstern - “Despotici in uimire”. A doua melodie cu care este prezentă pe album marea actriţă se intitulează “Nu vreau să moară florile de măr”. Margareta Paslaru mărturisea că a lăsat fiecărui actor libertatea de a alege piesa care ii place, iar Maiei Morgenstern i-au plăcut două melodii …

Există şi un inedit duet tată şi fiică Alexandra şi Ştefan Velniciuc, care interpretează piesa “Alergători de cursă lungă”. Foarte frumoase sunt piesele interpretate de vedetele teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” Stela Popescu (“Păsările nu mor niciodată”, text Ovidiu Dumitru) şi Alexandru Arşinel (“Bunicii mei”, muzică şi text Margareta Paslaru).

A doua zi după lansarea de la “Muzica”, Margareta Paslaru a fost protagonista vernisajului unei inedite expoziţii de afişe găzduită de Muzeul Municipiului Bucureşti Palatul Şuţu. Expoziţia “Margareta Paslaru - Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ţi-i dau” prezintă o serie de afişe din cei aproape 60 de ani de carieră artistică, ce surprind cele mai interesante apariţii susţinute de artistă in ţară şi străinătate, dar şi filme care i-au marcat ascensiunea remarcabilă: de la afişe cu filmul “Veronica” (1972), la concertul-spectacol de muzică uşoară “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” (1981), pană la cele mai recente, ca de exemplu afişul “Medalionului Margareta Paslaru cu prilejul implinirii a 50 de ani de la debut”, organizat in Aula Palatului Cantacuzino pe 22 septembrie 2008. Margareta Paslaru şi-a făcut debutul radiofonic in 1959 cu piesa Chemarea mării (muzica George Grigoriu, text Mircea Block) care, in 1961, imprimată pe disc de ebonită, a bătut toate recordurile de vanzare la “Electrecord”. De-a lungul timpului 65 de compozitori i-au incredinţat creaţiile lor artistei (compozitorul George Grigoriu a numit-o pe Margareta Paslaru un “mit al muzicii uşoare romaneşti”), care a devenit ea insăşi compozitor şi textier. Cine nu a fredonat măcar odată şlagărul “Lasă-mi toamnă pomii verzi”, care a inspirat şi titlul expoziţiei de afişe?! Deopotrivă actriţă in teatru şi film, Margareta Paslaru nu a cantat doar muzică uşoară, ci şi muzică populară (la indemnul Mariei Tănase). Margareta Paslaru pregăteste şi un CD (single) in beneficiul victimelor de la Clubul “Colectiv”, o compoziţie proprie inspirată de versurile regretatului Virgil Carianopol “Cum să te las … cand nu mai poţi”  (Foto: Sebastian Oros)



miercuri, 6 ianuarie 2016

Expozitia de afise donate de Margareta Paslaru ramane deschisa pana vineri 15 ian. 2016


Accesand link-ul puteti asculta reportajul realizat la vernisajul expozitiei.

Sursa: Radio Romania Cultural / 25.11.2015 / autor Madalina Corina Diaconu

Margareta Pâslaru a donat 50 de afișe din colecția personală‏


Expoziția de afișe  "Margareta Pâslaru - Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ți-i dau" aduce în holul Palatului Suțu, o serie de afișe de la cele mai interesante apariţii susținute de artistă în ţară şi străinătate, dar și de la filme care i-au marcat pe multiple planuri ascensiunea.

Expoziţia, deschsă până la data de 15 ianuarie 2016, pune în evidențăcariera de excepție a Margaretei Pâslaru printr-o suită de imagini retrospective, care au darul de a ne trezi nostalgii. De la afişe cu binecunoscutul film Veronica din 1972, la Concertul-spectacol de muzică uşoară Lasă-mi, toamnă, pomii verzi din 1981, până la cele mai recente apariţii ale artistei, cum ar fi afişul Medalionului Margareta Pâslaru cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la debut, organizat în Aula Palatului Cantacuzino la data de 22 septembrie 2008. În plus, expoziţia reprezintă o trecere în revistă a evoluţiei afişului în ultimele decenii, chiar şi din anii 1963, 1964 şi 1965.

Margareta Pâslaru și-a făcut debutul radiofonic cu piesa Chemarea mării, piesă care a bătut toate recordurile de vânzare la Electrecord în 1961. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat creațiile lor artistei. Astfel, Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale. Apreciata cântareață evoluează ca actriță în teatru și film, abordează muzica populară la îndemnul Mariei Tănase, începe să compună muzică și text - drept dovadă cel mai longeviv şlagăr componistic Lasă-mi toamnă pomii verzi, care a inspirat şi titlul expoziţiei noastre.

Să ne amintim că în 1994 compozitorul George Grigoriu o numea pe Margareta Pâslaru un mit al muzicii uşoare (‚Super Magazin’). Mai mult decât atât, Iuliana Tudor afirma, cu ocazia lansării CD-ului Margareta 70 la Sala Radio în noiembrie 2013: "Mulțumesc Margaretei Pâslaru pentru exemplul uman care este, pentru artistul care este și pentru urmele importante pe care le lasă în fiecare inimă de român, de la cei mici până la cei mai mari. Mulțumesc și mă înclin așa cum ar trebui să o facem cu toții. Felicitări și toate cele bune. "